Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

PMB a reușit deblocarea contractului privind realizarea Planului Urbanistic General

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 3 ianuarie 2023 Etichete: , , ,

Primăria Capitalei a încheiat cu un consorțiu condus de Universitatea de Arhitectură „Ion Micu” un act adițional la contractul privind elaborarea Planului Urbanistic General al municipiului București. Înțelegerea prevede elaborarea documentului în termen de un an, urmând ca apoi să fie obținute avizele. Pentru a intra în vigoare, noul PUG trebuie adoptat de Consiliul General. 

După ce toate planurile urbanistice zonale, adoptate de Consiliul General în perioada administrației Firea, au fost fie anulate în instanță (Sectorul 3, Sectorul 5 și Sectorul 6), fie suspendate (Sectorul 2 și Sectorul 4), urbanismul în București funcționează după reglementările din anul 2000, cuprinse în Planul Urbanistic General, aprobat în acel an. Practic, cine dorește să construiască pe un teren care nu este construibil în acel document, are nevoie de realizarea unui PUZ strict pentru construcția respectivă, care să fie apoi adoptat de Consiliul General. Înainte de toate însă documentul este analizat de o comisie de specialitate din Primăria Capitalei, condusă de profesorul Bogdan Sudițu. Câteva zeci de astfel de PUZ-uri au fost depuse de dezvoltatorii imobiliari, însă toate au fost declarate ilegale. Deocamdată Nicușor Dan nu le-a pus pe ordinea de zi a Consiliului General cu propunere de respingere deoarece, conform informațiilor noastre, primarului general îi este teamă că votul ar putea fi favorabil.

Un nou PUG – esențial pentru dezvoltarea Capitalei

Situația este cât se poate de complicată, în condițiile în care chiar și dezvoltatorii imobiliari serioși nu reușesc să întocmească un PUZ care să satisfacă cerințele legale, așa cum recunoscut și Nicușor Dan. Singura soluție o reprezintă o reglementare generală, care să asigure predictibilitate.

Încă de acum 10 ani Primăria Capitalei are încheiat un contract cu o asociere condusă de Universitatea de Arhitectură, însă aceasta n-a mai funcționat practic din anul 2017, ulterior intrând pe fir și Curtea de Conturi. Abia la jumătatea anului trecut departamentul juridic din PMB a reușit să deslușească ițele înțelegerii, concluzionând că este în continuare valabilă. Acum Nicușor Dan a încheiat un act adițional care va permite deblocarea și începerea efectivă a muncii de elaborare a PUG. Termenul de realizare a documentului este de 1 an, urmând ca apoi reprezentanții consorțiului să se ocupe de obținerea de la diverse instituții a celor câteva zeci de avize.

„La sfârşitul anului 2022, am semnat actul adiţional pentru realizarea actualizării PUG-ului. Actul adiţional prevede că consorţiul condus de Universitatea de Arhitectură va realiza o primă versiune a noului plan urbanistic general al municipiului Bucureşti în cursul anului 2023, deci termenul de predare a acestei prime versiuni este decembrie 2023. Începând din 2024, această documentaţie va merge la ministere li la celelalte instituţii avizatoare pentru avizare. Sperăm ca acest proces să fie cât mai rapid, astfel încât să ave un document juridic care să fie aplicabil cât mai repede”, a anunţat Nicuşor Dan marţi, în cadrul unei conferinţe de presă.

Comentarii