Saturday, December 2, 2023
Jurnalism corect


Plângere penală depusă de familia uneia dintre victimele incidentului de la Spitalul „Victor Babeș”. Daunele cerute se ridică spre 1 milion de euro

By Matthew Garvey , in Justitie Stirile zilei , at 31 mai 2021

Familia uneia dintre victimele incidentului din curtea spitalului „Victor Babeș” din Capitală a depus o plângere penală, cerând daune care se ridică spre un milion de euro, potrivit avocatului Adrian Cuculis. 

Este vorba de prima plângere înaintată de familiile victimelor în cazul incidentului din 12 aprilie, în urma căruia 3 persoane și-au pierdut viața, după ce TIR-ul ATI amplasat în curtea Spitalului „Victor Babeș” din Capitală a suferit o defecțiune.

Fapta de ucidere din culpă a fost săvârșită de către făptuitori prin omisiune, aceasta fiind reprezentată de omisiunea de a aplica un tratament corespunzător persoanei vătămate, cauzând decesul acestuia, prin omisiunea de a asigura asistență medicală corespunzătoare și punerea în funcțiune a unor dispozitive necorespunzătoare de care depindea viața pacienților dar și prin neefectuarea  controalelor periodice corespunzătoare de către autoritățile publice centrale și locale precum și de Ministerul Sănătății, ceea ce a permis producerea unei situații de criza și lipsirea pacienților de oxigen”, se arată în plângerea depusă de familia uneia dintre victime.

Potrivit avocatului Adrian Cuculis, printre instituțiile statului care ar putea fi trase la răspundere se numără ASSMB, Primăria Capitalei, prin primarul general, Nicușor Dan, Ministerul Sănătății, dar și Spitalul „Victor Babeș”.

CITEȘTE MAI MULTE AICI: ANALIZĂ Marile semne de întrebare legate de tragedia de la „Victor Babeș” | Informații în contradictoriu și jumătăți de răspuns

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW