ANALIZĂ Marile semne de întrebare legate de tragedia de la „Victor Babeș” | Informații în contradictoriu și jumătăți de răspuns

La aproape 48 de ore de la tragedia care a curmat trei vieți în unitatea de terapie intensivă de la „Victor Babeș”, autoritățile nu au răspunsuri la toate întrebările legate de modul în care s-a petrecut aceasta. Nu se știe dacă incidental care a dus la trei decese a fost provocat de o eroare umană sau nu. Informațiile legate de ora producerii defecțiunii se contrazic între ele, în vreme ce nu e clar nici până acum ce probleme au fost la TIR-ul ATI înainte de cele de acum.
Momentul defectării și ora deceselor
Până la acest moment, autoritățile nu au comunicat orele la care au fost înregistrate decesele celor trei femei. Singurele informații sunt că victimele aveau 63, 74 și 84 de ani.
În seara tragediei, ora anunțată ca fiind momentul producerii defecțiunii a fost 16:25. Reprezentantul Serviciului Omoruri din Poliția Capitalei a precizat, însă, că neregulile s-au produs după ora 17.
Apelurile care totuși au fost
Deși luni seară au apărut informații potrivit cărora nu s-a sunat la 112, au existat chiar două apeluri.
Acestea au fost înregistrate la orele 17:29 și 17:40 și au fost efectuate de un cadru medical, ce a cerut legătura directă cu medicul coordonator SMURD din Centrul Municipal Integrat pentru Situații de Urgență București-Ilfov.
CITEȘTE MAI MULTE AICI: STS: Au fost înregistrate două apeluri la 112, după incidentul de la Spitalul „Victor Babeș” / Un cadru medical a cerut legătura directă cu coordonatorul SMURD
Dacă incidentul a avut loc la 16:25, cum s-a precizat inițial, nu e clar de ce primul apel a fost dat după o oră și patru minute (17:29).
Dacă intra în ATI angajatul, victimele aveau o șansă în plus?
Cea mai importantă întrebare este legată de intervenția angajatului de la firma care a distribuit ventilatoarele. Potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență, bărbatul a refuzat să intre în unitatea defectă, de frică să nu se infecteze cu noul coronavirus. Asta deși, spun reprezentanții instituției, i s-ar fi pus la dispoziție echipamentele de protecție necesare.
Nu se știe, însă, în ce moment s-a pus problema intrării în ATI. Erau, încă, în viață cele trei femei? Dacă ar fi acționat diferit, le-ar fi crescut șansele de supraviețuire? Sunt întrebări la care inclusiv anchetatorii spun că vor răspunde. Pentru moment, nu e clar.
Pentru moment avem mărturia unui alt bărbat, coleg al angajatului în cauză:
„În acel moment, nu avea ce să facă. Da, el s-a pierdut. Și nu a intrat în TIR-ul ATI. Dar nu avea ce să facă. Nu are ce căuta un inginer între medici, când ei încearcă să alimenteze manual cu oxigen pacienții. Pentru că era clar că e o problemă din afara ventilatoarelor. 8 aparate au dat în același timp alarmă de presiune înaltă. Nu putea face nimic”, a declarat colegul bărbatului pentru Libertatea.
Pe de altă parte, reprezentanții Medist SRL, firma deținută de familia fostului ministru Sebastian Vlădescu, după cum Main News a scris aici, susțin că echipamentele funcționau normal.
„În acest moment este în derulare o anchetă a organelor în drept pentru stabilirea motivelor care au dus la creșterea presiunii oxigenului peste valoarea maximă admisă. Suntem în legătură cu autoritățile implicate în anchetă și vom pune la dispoziția acestora toate informațiile necesare. Conform cercetărilor preliminare, ventilatoarele livrate de către compania noastră nu au prezentat probleme tehnice și funcționau în parametrii normali”, a transmis compania.
Ce defecțiune a fost înainte de tragedie?
După cum a explicat și Raed Arafat în seara tragediei, bărbatul era la spital pentru a remedia o altă problemă. Tot legată de un ventilator, unul nefolosit.
Nu este clar, însă, ce problemă. Anchetatorii trebuie să stabilească dacă acea defecțiune, evident anterioară tragediei, ar fi putut oferi indicii cu privire la celelalte nereguli, care au dus la moartea celor trei paciente.
Foto: Inquam Photos / George Călin