Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Petre Daea: În România, cormoranii mănâncă mai mult peşte decât românii

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 30 iulie 2022

Petre Daea a declarat sâmbătă, 30 iulie, în timpul unei conferințe de presă din Bistrița-Năsăud, că așteaptă să fie pusă în aplicare legea care permite în vânarea cormoranilor, despre care a spus că au ajuns să mănânce „mai mult pește decât românii”.

În România, cormoranii mănâncă mai mult peşte decât românii. De ce acest lucru? Pentru că măsuri de-acestea, de reglaj al ecosistemului, nu au fost tardive, măsurile acestea au fost lăsate la voia întâmplării (…) Nu cred că România trebuie privită ca o grădină zoologică(…)Ca soluţie privind reducerea efectivului, este una singură(…) Au sarcina să îi împuşte, la vânătoare, este lege prevăzută”, a declarat Petre Daea, citat de Agepres.

Ministrul Agriculturii susține că numărul cormoranilor din România ar fi de peste 120.000 de exemplare, cifre mult mai ridicate decât cele raportate oficial.

Totodată, ministrul a citat o serie de date comunicate de Uniunea Europeană, potrivit cărora cormoranii ar consuma zilnic, la nivelul UE, aproximativ 1.000 de tone de pește.

De precizat este că, pe 18 iulie, la Bruxelles, a avut loc Consiliului Agricultură și Pescuit, unde miniștrii UE au luat „act cu îngrijorare de creșterea speciilor de prădători, în special cele protejate precum cormoranii și vidrele”, potrivit unui comunicat transmis la finalul întâlnirii.

Au devenit o provocare considerabilă pentru operatorii din domeniul acvaculturii, cauzând daune semnificative multor exploatații. Ca atare, aceștia (n.r. miniștrii UE) au îndemnat Comisia să identifice măsuri de gestionare eficace și eficiente la nivelul UE pentru a preveni și a reduce daunele cauzate de acești prădători”, se arată în comunicatul Consiliului Agricultură și Pescuit.

Ministrul Agriculturii a precizat că perioada de vânare a cormoranului ar trebui extinsă. În acest moment, Legea dă undă verde vânării cormoranilor din luna septembrie până în luna februarie.

În precedentul mandat, Petre Daea a ajuns în mai multe rânduri în atenția publică din cauza poziției vehemente împotriva cormoranilor, pe care a făcut-o cunoscută inclusiv la Bruxelles.

Potrivit G4Media, una dintre fiicele ministrului ar deține o fermă piscicolă de 650 de hectare de luciu de apă.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] There you will find 31108 additional Information on that Topic: mainnews.ro/petre-daea-in-romania-cormoranii-mananca-mai-mult-peste-decat-romanii/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *