Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Peste 300.000 de euro nedeclarați, descoperiți în geanta unui ucrainean care a încercat să intre în România

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 14 decembrie 2022 Etichete: , ,

Polițiștii de Frontieră au anunțat miercuri, 14 decembrie, că au descoperit peste 300.000 de euro în geanta unui cetățean ucrainean care încerca să intre în România, prin Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu.

Bărbatul, în vârstă de 32 de ani, a încercat să intre în țară cu un microbuz înmatriculat în Ucraina, în jurul orei 6:30.

Acesta le-a transmis oamenilor legii că cei 319.650 de euro, nedeclarați, ar urma să fie folosiți pentru cumpărarea unor mașini din Italia, care să fie ulterior revândute în Ucraina.

Însă nu a putut prezenta niciun document justificativ și nici nu a declarat suma pe care o avea asupra sa conform legislației în vigoare. În acest caz, întreaga sumă de bani a fost reţinută până la clarificarea situației, urmând ca ulterior să fie luate măsurile în consecință”, se mai arată în comunicatul Poliției de Frontieră.

Sursa foto: PTF

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW