Persoanele condamnate penal definitiv nu vor mai putea candida la alegerile prezidențiale / Klaus Iohannis a promulgat Legea
Persoanele condamnate definitiv de instanță nu vor mai putea candida la alegerile prezidențiale, după ce președintele Klaus Iohannis a promulgat luni, 4 iulie, Legea adoptată de Parlament cu o lună în urmă.
„Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea”, este amendamentul depus la Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României.
Legea a fost inițiată de 40 de deputați și senatori de la PNL și USR și adoptată de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, pe 8 iunie, cu 223 de voturi „pentru”, un singur vot împotrivă și 22 de abțineri.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă în ședinta din 20 noiemebrie 2017.
Sursă foto: Administrația Prezidențială
Comentarii