Perioada de înscriere la vot în străinătate s-a terminat. 41.003 de persoane au ales să voteze prin corespondență
Duminică a fost ultima zi în care românii din străinătate s-au putut înscrie la vot la alegerile prezidențiale. Potrivit datelor oficiale ale Autorității Electorale Permanente, 41.003 de români s-au înscris pentru votul prin corespondență, iar 38.944 de români au optat pentru votul la secție.
Românii din Diaspora care au dorit să voteze la alegerile din noiembrie pentru Președintele României din anul 2019, s-au putut înregistra prin intermediul unui formular online până duminică, 15 septembrie, ora 23:59:59.
Premierul României, Viorica Dăncilă, a anunțat pe 12 septembrie că a adoptat o ordonanță de urgență prin care s-a prelungit termenul de înscriere la vot al românilor din afara țării, de la 11 la 15 septembrie.
Cum vor vota românii din Diaspora
Românii din străinătate vor putea vota la alegerile din toamnă pe parcursul a trei zile, respectiv vineri, sâmbătă și duminică.
„Art. 44. – (1) În ziua de duminică, votarea începe la ora locală 07:00 și se încheie la ora locală 21:00. (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), votarea în străinătate se desfășoară și pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă imediat anterioare zilei votării. În ziua de vineri, votarea începe la ora locală 12:00 și se încheie la ora locală 21:00, iar in ziua de sâmbătă, votarea se deschide la ora locală 07:00 și se încheie la ora locală 21:00”, arată documentul oficial.
De asemenea, atât românii din afara țării cât și cei din România, care vor fi prezenți la coadă la închiderea secției de vot, adică la ora 21:00, vor putea vota până la ora 23:59.
„La ora 21:00 președintele biroului electoral al secției de votare declară votarea încheiată și dispune închiderea localului de vot. Alegătorii care la ora 21:00 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând în afară sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot pot să își exercite dreptul de vot.
Doi membri desemnați de biroul electoral al secției de votare, din cadrul acestuia, verifică la ora 21:00 dacă în afara sediului secției de votare se află alegători care așteaptă să își exercite dreptul de vot și constată și monitorizează ordinea în care aceștia au acces în localul de vot. Alegătorii aflați în situațiile prevăzute pot vota până cel mult la ora 23:59”, potrivit modificării aduse articolului 46 din Legea 334/2006.
Votul prin corespondență, la alegerile prezidențiale
Încă o modificare importantă vizează introducerea votului prin corespondență și pentru alegerile prezidențiale.
Conform propunerii legislative, „începand cu data de 1 aprilie a anului în care au loc alegeri pentru președintele României, la termen, și până la data expirării a cel mult 15 zile de la data începerii perioadei electorale, alegătorul care dorește să voteze în străinătate la alegerile pentru președintele României se poate înregistra în registrul electoral că alegător în străinătate prin intermediul unui formular online aflat pe site-ul AEP, in care va înscrie numele, prenumele, codul numeric personal, localitatea și statul unde optează să voteze, la care anexează copia scanată sau fotografia actului de identitate”.
Actul normatic mai introduce și obligația Ministerului de Externe de a solicita date despre numărul românilor din afara țării.
Foto: Inquam photos/ Alexandra Pandrea
Comentarii
Dont know why people are choosing to post by mail because i love to physically go for casting my vote.
Residential Locksmith In Spotsylvania County VA
… [Trackback]
[…] Info to that Topic: mainnews.ro/perioada-de-inscriere-la-vot-in-strainatate-s-a-terminat-41-003/ […]