Percheziții în Prahova și Brașov într-un dosar care vizează fapte de corupție cu un prejudiciu de 1 milion de lei
Poliţiştii braşoveni, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, fac, marţi, mai multe percheziţii în județele Braşov şi Prahova. Se fac cercetări într-un dosar penal în care sunt suspiciuni de abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals, cu un prejudiciu de aproximativ un milion de lei.
„În această dimineaţă (marţi dimineaţa n.r.), poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează trei percheziţii domiciliare, pe raza judeţelor Braşov şi Prahova, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals. Prejudiciul estimat în cauză se ridică la valoarea de aproximativ 1.000.000 lei”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Braşov.
Conform sursei citate, cu ocazia efectuării percheziţiilor „se vor ridica documente şi se vor efectua activităţi procedurale, ce se impun pentru stabilirea situaţiei de drept”. De asemenea, o percheziţie s-ar fi desfăşurat şi la sediul unei instituţii publice – Garda Forestieră Braşov.
Foto: INQUAM PHOTOS/George Călin
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More on that Topic: mainnews.ro/perchezitii-in-prahova-si-brasov-intr-un-dosar-care-vizeaza-fapte-de-coruptie-cu-un-prejudiciu-de-1-milion-de-lei/ […]