Percheziții de amploare în România și Italia. Grupare specializată în fraude informatice și spălare de bani, destructurată
Un grup infracțional organizat specializat în fraudă informatică și spălare de bani a fost destructurat în baza unui ordin european de anchetă emis de autoritățile judiciare italiene.
Marți au fost făcute patru percheziții domiciliare în Vâlcea și una în Bistrița-Năsăud. Polițiștii au pus în aplicare trei mandate europene de arestare. În urma verificărilor au fost ridicate sumele de 42.100 de lei, 8.200 de euro, 50 de grame de aur, 32 de telefoane mobile, 6 laptopuri, 8 tablete, 2 harduri externe, un card microSD, o colecție numismatică și mai multe documente. Totodată, a fost pus sechestru asigurător pe un apartament și un autoturism.
“Polițiștii de combatere a criminalității organizate împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. din Vâlcea și Bistrița-Năsăud și polițiștii din cadrul Polizia Postale Genova, în baza unui ordin european de anchetă emis de autoritățile judiciare italiene, au efectuat o acțiune operativă în vederea destructurării unui grup infracțional organizat specializat în fraudă informatică și spălare de bani”, arată un comunicat al Poliției Române.
Conform procurorilor de la Genova, patru persoane ar fi constituit un grup infracțional organizat specializat în fraudă informatică și spălare de bani.
În perioada ianuarie 2018 – aprilie 2019 gruparea ar fi comis mai multe fraude prin intermediul unor platforme online pe care erau postate oferte false. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 1.600.000 de euro.
Cele patru persoane vor fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea și vor fi arestate preventiv.
sursa foto: Poliţia Română
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More to that Topic: mainnews.ro/perchezitii-de-amploare-in-romania-si-italia-grupare-specializata-in-fraude-informatice-si-spalare-de-bani-destructurata/ […]
… [Trackback]
[…] Read More here on that Topic: mainnews.ro/perchezitii-de-amploare-in-romania-si-italia-grupare-specializata-in-fraude-informatice-si-spalare-de-bani-destructurata/ […]
… [Trackback]
[…] There you will find 15997 more Info to that Topic: mainnews.ro/perchezitii-de-amploare-in-romania-si-italia-grupare-specializata-in-fraude-informatice-si-spalare-de-bani-destructurata/ […]
… [Trackback]
[…] Read More Info here on that Topic: mainnews.ro/perchezitii-de-amploare-in-romania-si-italia-grupare-specializata-in-fraude-informatice-si-spalare-de-bani-destructurata/ […]