Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Pensionarii care primesc pensiile pe card vor putea cere talonul în mediul online / Violeta Alexandru: Reformele se fac cu pași mici

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 13 octombrie 2021

Pensionarii care primesc pensiile pe card vor putea opta pentru a primi talonul mov direct pe mail sau în contul online deschis la Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), după ce Parlamentul a adoptat miercuri, 13 octombrie, un proiect legislativ în acest sens, a anunțat Violeta Alexandru, deputat PNL.

Talonul mov de pensie le este livrat celor care au optat să primească pensia pe card și, până acum, pensionarii erau nevoiți, lună de lună, să aștepte poștașul pentru a-l primi, întrucât documentul este necesar pentru accesarea unor servicii publice, de exemplu mersul la doctor sau gratuitatea pe transportul în comun.

A trecut și de plenul celei de a doua camere a Parlamentului (Camera Deputaților din care fac parte) proiectul de lege despre care am mai vorbit. Va merge la promulgare după care Ministerul Muncii și Casa de Pensii vor elabora normele de aplicare. Eu nu cred că o lege face minuni dacă nu este aplicată imediat și bine așa că voi urmări – să aveți toată încrederea – să se întâmple acest lucru”, a scris Violeta Alexandru, pe Facebook.

Concret, Violeta Alexandru a explicat că măsura adoptată de Parlament vine în beneficiul a aproximativ 50% din totalul pensionarilor. Aceștia vor putea primi talonul mov, la cerere, în format electronic, prin e-mail sau prin contul online de la CNPP, pentru a-l putea prelucra ori de câte ori este nevoie.

Talonul electronic va avea, prin lege, aceeași valoare juridică cu cel primit în format letric”, a precizat fostul ministru al Muncii.

Fostul ministru al Muncii arată că, din momentul în care Legea va fi promulgată, Ministerul Muncii și Casa Națională de Pensii Publice vor economisi 5 milioane de lei pe lună, bani folosiți în acest moment pentru livrarea talonului mov.

Din experiența pe care am acumulat-o, am ajuns la concluzia că schimbările din societate, așa numitele reforme, se fac cu pași mici. Altfel rămân concept goale și, de la un moment dat, nu mai ascultă nimeni când le invoci. Conceptele acestea despre care tot vorbim: digitalizarea și schimbarea mentalității în livrarea serviciilor pentru cetățeni trebuie să coboare în viața reală. Să se vadă lucruri concrete în viața de zi cu zi a oamenilor”, a adăugat deputatul PNL.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] There you will find 52421 more Information to that Topic: mainnews.ro/pensionarii-care-primesc-pensiile-pe-card-vor-putea-cere-talonul-in-mediul-online-violeta-alexandru-reformele-se-fac-cu-pasi-mici/ […]

  • … [Trackback]

    […] Info to that Topic: mainnews.ro/pensionarii-care-primesc-pensiile-pe-card-vor-putea-cere-talonul-in-mediul-online-violeta-alexandru-reformele-se-fac-cu-pasi-mici/ […]

  • … [Trackback]

    […] Find More Information here on that Topic: mainnews.ro/pensionarii-care-primesc-pensiile-pe-card-vor-putea-cere-talonul-in-mediul-online-violeta-alexandru-reformele-se-fac-cu-pasi-mici/ […]

  • … [Trackback]

    […] Find More on that Topic: mainnews.ro/pensionarii-care-primesc-pensiile-pe-card-vor-putea-cere-talonul-in-mediul-online-violeta-alexandru-reformele-se-fac-cu-pasi-mici/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *