Reacția managerei Institutului „Marius Nasta”, după ce mai mulți medici sunt acuzați de luare de mită: Datoria mea este să transmit orice suspiciune de faptă penală
Patru medici, chirurgi, dar și rezidenți, au fost reținuți de procurori, după o zi de audieri „maraton”, în cadrul unui dosar de luare mită. Potrivit surselor Main News, aceștia sunt: Cristian Paleru , Cornel Petreanu, Jan Palade, Alexandru Graur. De asemenea, procurorii au dispus control judiciar față de trei anesteziste și un rezident, acuzați că primeau mită de la pacienți indirect: Andreea Brutaru, Olga Dănăilă, Irina Negru, Constantin Huminiuc.
Managerul Institutului Marius Nasta, Beatrice Mahler, a precizat că este vorba despre două dosare penale în urma a două sesizări făcute de conducerea spitalului, una din 2021 și una din acest an.
„Sunt extrem de tristă că astfel de evenimente se întâmplă. Datoria mea este să transmit orice suspiciune de faptă penală”, a declarat Mahler, într-o scurtă declarație de presă, joi, 21 septembrie.
Medicii ar fi condiționat operațiile: cereau bani pacienților
Potrivit surselor Main News, anchetatorii au găsit 50.000 de euro la medicul Cornel Petreanu, în cadrul perchezițiilor de miercuri, 20 septembrie, la doctori de la Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” suspectați că cereau mită, au declarat pentru Main News surse judiciare. Vizat de anchetă este și chirurgul toracic Cristian Paleru. Ambii sunt cadre didactice la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Carol Davila.
Anchetatorii au suspiciuni că mai multe cadre medicale au luat șpagă în mod repetat de la pacienții acestui spital, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu (efectuarea controalelor pre și post operatorii și realizarea intervențiilor chirurgicale).
Cornel Petreanu este totodată asistent universitar în cadrul Disciplinei de Chirurgie Toracică I la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. El este implicat în pregătirea studenților de anul V ai facultății de Medicină și a rezidenților în chirurgie toracică și alte specialități chirurgicale prin intermediul cursurilor opționale. Mai multe detalii, puteți citi aici.
Sursă foto: Pixabay
Comentarii