Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

BREAKING Patronii stației GPL din Crevedia, reținuți de procuri

By Vîrban Robert , in Justitie Stirile zilei , at 5 septembrie 2023

UPDATE: Ionuț Dordulea și Cosmin Stângă au fost reținuți și puși sub acuzare de comiterea infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.

„În perioada 30 septembrie 2020-26 august 2023, în realizarea obiectului de activitate și în interesul său, ca urmare a politicii promovate de către factorii decizionali din structura de conducere a acesteia, respectiv cei doi inculpați menționați anterior, societatea comercială a funcționat în mod sistematic prin încălcarea repetată a dispozițiilor legale privind derularea operațiunilor de alimentare, transport, transvazare și depozitare cu combustibil GPL (Ordinul M.A.I. cu nr. 166 din 27 iulie 2010 și Ordinul nr. 73/1161/1999 privind aprobarea „Normativului de proiectare, execuţie şi exploatare a sistemelor de alimentare cu gaze petroliere lichefiate (GPL) pentru autovehicule”, indicativ NP 037/99), la punctul de lucru neautorizat amplasat pe Șoseaua București-Târgoviște, în comuna Crevedia, județul Dâmbovița”, a transmis Parchetul general.

Știrea inițială: 

Ionuț Dordulea și Cosmin Stângă, patronii stației GPL din Crevedia, sunt audiați marți, 5 septembrie, la Parchetul general în dosarul penal deschis în urma tragediei.

Cinci persoane și-au pierdut viața, iar alte 53 au fost rănite, pe 26 august, în urma a două explozii produse la stația GPL din Crevedia (Dâmbovița).

Încă din anul 2020 stația funcționa fără forme legale. Aceasta aparținea firmei Flagas, unde acționari sunt Ionuț Dordulea (51%), fiul primarului PSD din Caracal, Ion Dordulea, și Cosmin Stângă (49%).

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

 

 

 

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW