Pas important pentru modernizarea căii ferate ce leagă Moldova de Transilvania
CFR SA a anunțat joi, 6 ianuarie, că a semnat contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic pentru prima etapă a programului de modernizare a liniei Ilva Mică – Pojorâta (106 km). Este vorba despre subsecțiunea 2 a tronsonului Apahida – Suceava, care leagă regiunile Moldova și Transilvania.
Contractul a fost semnat între CFR SA și Asocierea TPF INGINERIE SRL – ISPCF – BAICONS IMPEX SRL, potrivit sursei citate.
Obiectivul este identificarea soluțiilor optime pentru modernizarea liniei de cale ferată pentru viteza maximă de circulație a trenurilor de călători, cu 160 km/ h, respectiv 120km/h pentru trenurile de marfă.
Valoarea contractului este de 49,3 milioane de lei, sursa de finanțare fiind fonduri obținute prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei – CEF Sector Transport (85% din valoarea eligibilă) și de la Bugetul de Stat. Termenul de finalizare este 23 de luni.
„Obiectivul general al contractului este modernizarea infrastructurii feroviare între ILVA MICĂ și POJORÂTA (106 km), pentru integrarea unui transport durabil între regiunea Centrală și Nord-Estică a țării, asigurarea dezvoltării socio-economice a zonelor traversate, îmbunătățirea competitivității economice a României și asigurarea condițiilor necesare pentru creșterea numărului de pasageri și a volumului de mărfuri transportate pe rețeaua TEN-T.
Obiective specifice:
- creșterea numărului de călători în orașele importante, inclusiv creșterea numărului de turiști;
- sporirea vitezei de deplasare și reducerea timpului de călătorie atât de tronsonul analizat, cât și pe întreg coridorul de transport;
- îmbunătățirea condițiilor de călătorie și de siguranța circulației, gestionând în același timp impactul asupra mediului, în conformitate cu standardele europene;
- eficientizarea transportului de mărfuri”, mai precizează CFR.
Linia de cale ferată Ilva Mică – Pojorâta, situată pe linia 502, este linie dublă electrificată de la km 59+501 până la km 66+775 și simplă electrificată de la km 0+665 până la km 77+680. Circulația trenurilor de călători și marfă se desfășoară cu restricții și limitări de viteză care depășesc considerabil timpul de mers al materialului feroviar rulant. Anual se execută lucrări de întreținere și reparație, însă resursele bugetare limitate nu acoperă volumul mare de lucrări și se intervine doar în punctele care necesită lucrări urgente pentru punerea în siguranță a liniei.
Context
Linia de cale ferată Apahida-Suceava, parte din rețeaua centrală TEN-T, asigură prin tronsoanele Coșlariu – Apahida și Suceava – Pașcani legătura între Coridorul Rin-Dunăre, ramura nordică (Curtici – Arad – Coșlariu – Sighișoara – Brașov – București – Constanța) și traseul fostului Coridor pan-european 9 (Giurgiu – București – Ploiești – Focșani – Bacău – Pașcani – Iași – Ungheni).
Foto: CFR Infrastructura
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More here to that Topic: mainnews.ro/pas-important-pentru-modernizarea-caii-ferate-ce-leaga-moldova-de-transilvania/ […]
… [Trackback]
[…] Info on that Topic: mainnews.ro/pas-important-pentru-modernizarea-caii-ferate-ce-leaga-moldova-de-transilvania/ […]