Parlamentul European a cerut acordarea „fără întârziere” a statutului de candidat la UE pentru Ucraina și Republica Moldova
Parlamentul European a adoptat, înaintea reuniunii Consiliului European de joi, 23 iunie, o rezoluție prin care le cere șefilor de stat sau de guvern să acorde „fără întârziere” statutul de candidat la Uniunea Europeană Ucrainei și Republicii Moldova. PE va cere același lucru și pentru Georgia, în momentul în care guvernul de la Tbilisi „va obține rezultate”.
Rezoluția a fost adoptată cu 529 de voturi „pentru”, 45 „împotrivă” și 14 abțineri, potrivit unui comunicat transmis de Parlamentul European.
Europarlamentarii susțin că decizia de a acorda statutul de candidat la Uniunea Europeană celor două țări, ce ar urma să fie luată în cursul acestei zile, ar demonstra rolul de lider, viziunea și hotărârea UE în contextul războiului declanșat de Rusia în Ucraina.
„Aceștia insistă asupra faptului că nu există o „procedură accelerată” pentru aderarea la UE și că aderarea rămâne un proces structurat și bazat pe merite, care necesită îndeplinirea criteriilor de aderare la UE și depinde de punerea în aplicare efectivă a reformelor”, se arată în comunicatul citat.
În schimb, Parlamentul European le cere guvernelor de la Kiev, Chișinău și Tbilisi să accelereze reformele pentru a îndeplinii criteriile de aderare la UE cât mai curând posibil, cu scopul de a demonstra „fără echivoc hotărârea politică de a da curs ambițiilor europene ale popoarelor lor”.
Rezoluția adoptată joi mai arată că extinderea este „o investiție strategică” pentru o Uniune Europeană „stabilă, puternică și unită”.
„Perspectiva aderării depline la UE pentru țările care se străduiesc să devină state membre ține de propriile interese politice, economice și de securitate ale Uniunii Europene.
Eurodeputații solicită ca procesul de extindere să fie „redinamizat” și deblocat în ceea ce privește Balcanii de Vest”, a mai precizat sursa citată.
Sursă foto: Inquam Photos / George Călin
Comentarii