Război în UcrainaRepublica MoldovaStirile zilei

Klaus Iohannis, despre candidaturile Ucrainei și Republicii Moldova la UE: Sunt optimist că vom aproba punctul de vedere al Comisiei Europene

Președintele Klaus Iohannis a transmis, înainte de reuniunea Consiliului European de joi, 23 iunie, că România va susține și sprijini recomandarea Comisiei Europene, de a acorda statutul de candidat la Uniunea Europeană Republicii Moldova și Ucrainei și de a sprijini aspirațiile europene ale Georgiei.

Am sprijinit din capul locului solicitările celor trei state. Voi exprima, astăzi, punctul meu de vedere, punctul de vedere al României: Susținem, sprijinim și salutăm punctul de vedere al Comisiei, este unul corect, reflectă situația din teren”, a declarat Klaus Iohannis, la Bruxelles.

Președintele a menționat că, din punct de vedere procedural, avizul Comisiei Europene presupune ca Republica Moldova și Ucraina să primească statutul de candidat la UE, dar până la declanșarea negocierilor să îndeplinească o serie de condiții stabilite de comisari.

Eu cred că este foarte bine așa și această abordare a Comisiei a reușit să aducă o mișcare în întreaga politică de extindere a UE, o consider foarte pozitivă, poate să ducă prin analogie la o creștere a vitezei și pentru alte candidaturi și proceduri(…)Sunt optimist că vom aproba punctul de vedere al Comisiei”, a adăugat șeful statului.

Klaus Iohannis a explicat că obținerea statutului de stat candidat la UE este „o garanție că integrarea europeană se va întâmpla”.

Dar nu e o garanție uni-direcțională, e nevoie și de statul membru care dorește să se integreze, să urmeze pașii recomandați, să facă reformele, fiindcă extinderea UE nu e o extindere pur teritorială, e un proces care se bazează pe valori, până la urmă. Toți cei care vor să devină parte sau membri ai UE trebuie nu doar să spună(…)trebuie să facă reforme, să respecte principiile unui stat democratic, de drept, piața unică și așa mai departe”, a indicat președintele.

Înainte de reuniunea Consiliului European de joi după-amiază, președintele Klaus Iohannis a mai participat și la Summitul UE-Balcanii de Vest.

Concluzia mea este că toată lumea a înțeles că trebuie să avansăm un pic mai repede cu procesul de integrare pentru Balcanii de Vest. Sigur, situațiile sunt diferite de la o țară la alta, dar eu personal sunt convins că trebuie să accelerăm și m-am exprimat la modul acesta, că trebuie să avem curajul să facem următorul pas.

Pentru unii, înseamnă să primească statutul de candidat, pentru alții e să înceapă negocierile de aderare(…)Din motive lesne de înțeles unii dintre lideri și-au exprimat speranța, frustrarea, încurajarea. Multă emoție în această întâlnire”, a fost concluzia președintelui României.

Sursă foto: Administrația Prezidențială

Articole Recomandate

Back to top button