Parlament: Forţa de reacţie a NATO poate intra, staţiona sau tranzita România
Plenul reunit al Parlamentului a luat act marți, 26 martie, de scrisoarea preşedintelui Klaus Iohannis prin care Legislativul este informat că Forţa de reacţie a NATO poate intra, staţiona sau tranzita România în 2024, pentru a pregăti sau desfășura operații militare, dacă va fi cazul.
„Pe fondul unei serii de crize suprapuse, în anul 2023, mediul internaţional a devenit tot mai puţin predictibil, instabilitatea fiind principala trăsătură a noii dinamici de securitate. În contextul competiţiei strategice dintre marile puteri şi a revalorizării abordărilor geopolitice în politica internaţională, starea de conflictualitate la nivel regional şi global s-a amplificat. Războiul din Ucraina a devenit pe parcursul anului 2023 unul de uzură, poziţional, însă evoluţia sinuoasă a acestuia nu a determinat Federaţia Rusă să renunţe la obiectivele iniţiale declarate ale invaziei”, se arată în scrisoarea preşedintelui Iohannis, transmisă Parlamentului, potrivit Agerpres.
Astfel, conform scrisorii, „în situaţia apariţiei intempestive a premiselor pentru declanşarea unei crize majore de securitate, cu posibile implicaţii asupra independenţei şi suveranităţii naţionale a României, Consiliul Nord-Atlantic poate lua decizia dislocării pe teritoriul României a Forţei de răspuns a NATO, cu capacitate de reacţie foarte ridicată – VJTF, în scopul dezamorsării crizei şi descurajării escaladării acesteia”.
Foto: Inquam Photos / George Călin
Comentarii