Papa Francisc: Nu trebuie să uităm de lupta împotriva malariei, boală care amenință miliarde de persoane din numeroase țări
Papa Francisc avertizează că, în perioada pandemiei de coronavirus, nu trebuie să uităm de lupta împotriva malariei, boală care „amenință miliarde de persoane din numeroase țări”.
”În timp ce combatem pandemia de coronavirus, trebuie să ducem de asemenea mai departe angajamentul pentru prevenţia şi tratamentul malariei, care ameninţă miliarde de persoane din numeroase ţări”, a afirmat duminică Papa Francisc, amintind că sâmbătă a fost Ziua mondială de combatere a malariei, potrivit AFP.
Suveranul Pontif susține că este alături de ”de toţi bolnavii, de toţi cei care îi îngrijesc şi de cei care depun eforturi ca fiecare persoană să aibă acces la servicii sanitare de bază adecvate”.
Potrivit statisticilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în anul 2017, pe plan global, circa 219 milioane de persoane s-au îmbolnăvit de malarie, înregistrându-se 435.000 de decese, iar peste 90% dintre victime sunt din Africa.
Sâmbătă, OMS a anunțat că bilanțul în Africa Subsahariană ar putea ajunge la circa 770.000 de morți din cauza malariei, „de două ori mai mult ca în 2018”, însă, comparativ cu coronavirus, boala aceasta afectează în principal copiii.
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More on that Topic: mainnews.ro/papa-francisc-nu-trebuie-sa-uitam-de-lupta-impotriva-malariei-boala-care-ameninta-miliarde-de-persoane-din-numeroase-tari/ […]
… [Trackback]
[…] Information on that Topic: mainnews.ro/papa-francisc-nu-trebuie-sa-uitam-de-lupta-impotriva-malariei-boala-care-ameninta-miliarde-de-persoane-din-numeroase-tari/ […]
… [Trackback]
[…] Read More to that Topic: mainnews.ro/papa-francisc-nu-trebuie-sa-uitam-de-lupta-impotriva-malariei-boala-care-ameninta-miliarde-de-persoane-din-numeroase-tari/ […]