Friday, June 14, 2024
Jurnalism corect


28 de cadre medicale de la Spitalul de Arsi, în izolare. Un pacient transferat recent din Suceava, testat pozitiv cu Covid-19

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Fara categorie , at 25 martie 2020 Etichete: , ,

Un pacient în vârstă de 43 de ani care a fost transferat de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceava la Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri, a fost depistat pozitiv la COVID 19.

Pacientul a fost transferat în noaptea dintre 20 și 21 martie.

Pacientul nu a fost testat pentru coronavirus cât timp a fot internat la Suceava. Acesta a ajuns la Spitalul de Arși din București, vineri spre sâmbătă noapte, iar duminică și luni, pacientul a trecut prin două intervenții chirugicale.

Având în vedere că pacientul fusese transferat de la Spitalul Județean de Urgență Suceava, acolo unde 34 cadre medicale au fost infectate cu coronavirus, medicii de la București au decis, luni, 23 martie, ca acesta să fie testat. Rezultatul testului a ieșit pe 24 martie și a fost pozitiv.

În acest context, s-a demarat ancheta epidemiologică de urgență.

„Au fost depistați 31 de contacți ai pacientului infectat, 28 dintre aceștia fiind cadre medicale. Tot personalul medical care a luat contact cu acesta a fost plasat în izolare pentru 14 zile. Ceilalți trei pacienți identificați ca și contacți indirecți au fost izolați și ei, toți urmând să fie testați pentru coronavirus”, a transmis Grupul pentru Comunicare Strategică.

 

sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW