Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Pachetul de peste 100 de miliarde dolari pentru Ucraina și Israel, blocat în Senatul SUA

By news.ro , in Stirile zilei , at 7 decembrie 2023

Senatul american a blocat un proiect de lege de finanţare suplimentară care includea ajutor financiar pentru Ucraina, Israel şi Taiwan, precum şi prevederi menite să consolideze securitatea frontierelor. Votul, care a avut loc în cea mai mare parte pe linie de partid, creşte probabilitatea ca Congresul să nu reuşească să aprobe mai multe fonduri pentru Ucraina înainte de sfârşitul anului, în condiţiile în care Casa Albă a avertizat că Kievul are nevoie disperată de mai mult ajutor, scrie The Guardian.

Votul a fost de 49 la 51, întrucât toţi republicanii din Senat s-au opus avansării legislaţiei. Erau necesare 60 de voturi pentru a lua în discuţie proiectul de lege. Republicanii din ambele camere ale Congresului au cerut reglementări mai stricte la frontieră în schimbul sprijinului lor şi au spus că proiectul de lege nu a reuşit să le îndeplinească cerinţele.

Votul a avut loc la o zi după ce democraţii din Senat au prezentat în mod oficial proiectul de lege de securitate în valoare de 111 miliarde de dolari, reflectând cererea de finanţare pe care Joe Biden a emis-o în octombrie pentru a oferi asistenţă aliaţilor SUA din străinătate.

Înaintea votului, Biden a ţinut o alocuţiune pentru a îndemna Congresul să adopte legea, avertizând că lipsa de acţiune nu ar face decât să-l avantajeze pe Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, în războiul împotriva Ucrainei.

„Cine este pregătit să renunţe la a-l trage la răspundere pe Putin pentru acest comportament? Cine dintre noi este cu adevărat pregătit să facă acest lucru?” a spus Biden. „Eu nu sunt pregătit să mă retrag şi nu cred că nici poporul american nu este”.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a adresat liderilor grupului de naţiuni G7 şi le-a cerut să nu dea dovadă de slăbiciune în faţa lui Vladimir Putin şi să câştige „bătălia motivaţiilor”.

Liderii G7 s-au reunit prin video la scurt timp în cadrul unei demonstraţii de solidaritate cu liderul ucrainean, care a inclus încercarea de a da un nou suflu sancţiunilor împotriva Rusiei.

Zelenski a mulţumit liderilor G7 pentru sprijinul lor şi a avertizat că Moscova se bazează pe prăbuşirea sprijinului occidental pentru Ucraina. „Rusia crede că America şi Europa vor da dovadă de slăbiciune şi nu vor menţine sprijinul pentru Ucraina la nivelul adecvat. Putin crede că lumea liberă nu va aplica pe deplin propriile sancţiuni, iar elita rusă îşi bate joc de îndoielile lumii cu privire la utilizarea activelor ruseşti pentru a compensa daunele provocate de agresiunea rusă”, a declarat el.

„Toate acestea fac parte dintr-o problemă mult mai amplă – ce poate face libertatea şi ce pot face dictaturile. Trebuie să răspundem împreună la aceste întrebări”.

Aceste argumente nu au reuşit să-i convingă miercuri pe republicanii din Senat. Deşi legea suplimentară de finanţare a inclus o serie de măsuri de securitate la frontieră, republicanii din ambele camere au insistat că legislaţia trebuie să meargă mai departe în ceea ce priveşte restricţionarea cererilor de azil şi de eliberare condiţionată a migranţilor. Aceste propuneri nu sunt o soluţie pentru mulţi democraţi, ceea ce face neclar modul în care un proiect de lege suplimentară poate trece de Congresul divizat.

Biden a declarat miercuri că este dispus să facă „compromisuri semnificative în privinţa frontierei”, dar i-a acuzat pe republicani că au adoptat o abordare de tipul „totul sau nimic” în discuţiile privind imigraţia.

„Aceasta trebuie să fie o negociere”, a spus Biden. „Republicanii cred că pot obţine tot ceea ce vor fără niciun compromis bipartizan. Acesta nu este răspunsul”.

Chiar dacă republicanii au exprimat îngrijorări serioase cu privire la prevederile privind frontierele din proiectul de lege, cele 10 miliarde de dolari alocate pentru Israel au stârnit critici din partea lui Bernie Sanders . Într-o scrisoare trimisă marţi colegilor săi, senatorul progresist din Vermont a avertizat împotriva acordării unui „cec în alb” lui Benjamin Netanyahu, prim-ministrul Israelului, în timp ce numărul morţilor din Gaza continuă să crească.

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW