Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Orban: PSD e același ca acum 18 ani/Ne întoarcem la epoca Năstase – Stănoiu/Mereu au încercat să folosească justiția

By Andreea Traicu , in Politic Stirile zilei , at 9 octombrie 2019 Etichete: , , ,

Liderul PNL, Ludovic Orban, a acuzat, miercuri, conducerea PSD că recurge la acțiuni la limita legalității pentru a convinge parlamentari semnatari ai moțiunii de cenzură să se răzgândească și să fie de partea actualei puteri. Orban spune că, în momentul de față, social democrații se comportă la fel că în perioada Năstase – Stănoiu. El face referire la anii 2000 – 2004 când guvernul era condus de Adrian Năstase, iar ministru al Justiției era Rodica Stănoiu. În acea perioadă, deciziile care priveau justiția se luau la partid, așa cum a reieșit din mai multe stenograme ale discuțiilor de la acea vreme.

Ludovic Orban face și el referire la afirmațiile Vioricăi Dăncilă potrivit cărora miza ramânerii la guvernare nu este neapărat funcția de premier, cât numirile în funcțiile de conducere la marile parchete, funcționarea Secției Speciale, dar și dosarele penale.

„Sigur că mai există dubii asupra a doi parlamentari dar față de cei 237 de parlamentari, noi astăzi avem angajamentul a încă 10 deputați și chiar dacă am pierde votul a 3 – 4 – 5 dintre semnatari, deși nu cred, voturile care vor veni în plus, nu numai că vor completă cele lipsa, dar vor completă și asigura majoritatea.

Ca atare, moțiunea de cenzură va fi adoptată și tot ce face PSD-ul disperat, utilizând toate pârghiile amenințând oameni, cumpărând voturi, funcții publice, promițând marea cu sarea, nu arată altceva decât faptul că trebuie să plece de urgență pentru că ei nu conduc România, ei nu guvernează.

Niciodată nu au respectat magistrații, nu au respectat independența justiției, întotdeauna au încercat să folosească justiția și totdeauna au încercat să scape de consecințele infracțiunilor punând presiune asupra justiției, să modifice legile, sau încercând să afecteze bună funcționare a instituțiilor din justiție”, a declarat Ludovic Orban la digi24.

Pe de altă parte, Orban este sigur că moțiunea de cenzură va trece în ciuda tuturor presiunilor pe care „negociatorii” PSD le fac în aceste ultime ore rămase până la votul din Parlament.

Foto: INQUAM PHOTOS/Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *