Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

OMV a descoperit noi zăcăminte de țiței și gaze naturale în România

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 13 iunie 2023

OMV Petrom a anunțat marți, 13 iunie, că a descoperit noi resurse de țiței și gaze naturale în regiunile Oltenia și Muntenia din sudul României, notează News.ro. Cumulat, descoperirile se ridică la peste 30 milioane bep (barili echivalent petrol) resurse recuperabile, echivalentul a trei pătrimi din producția realizată de OMV Petrom în anul 2022. Compania afirmă că aceste descoperiri vor contribui la reducerea declinului producției și asigurarea continuității furnizării de produse esențiale pentru economie.

Forajul de explorare și testare a acestor trei sonde a avut loc în perioada iunie 2022 – aprilie 2023.

Una dintre descoperirile făcute de OMV Petrom a avut loc în perimetrul de explorare Verguleasa, din regiunea Olteniei. Aici, compania a identificat resurse de țiței estimate la aproximativ 20 de milioane bep în total, reprezentând cea mai mare descoperire de țiței a OMV Petrom din ultimele decenii. Această descoperire se află în apropierea unei alte zone de exploatare.

O altă descoperire a avut loc în perimetrul de explorare Târgoviște, unde au fost identificate resurse de țiței estimate la 6 milioane bep. Lucrările de testare au avut loc în aprilie 2023, iar pregătirile pentru dezvoltarea exploatării sunt în curs de desfășurare.

A treia descoperire a fost făcută în perimetrul de explorare Târgu Jiu, unde au fost identificate resurse de gaze naturale de 7 milioane bep, echivalentul aproximativ unei treimi din producția de gaze naturale a României din anul 2022.

Comentarii