Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


OMS: Rata de imunizare trebuie să fie de 60-70% pentru a combate pandemia de COVID-19

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 29 noiembrie 2020

Un înalt oficial al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) susține că 60-70% din populație trebuie să fie imunizată împotriva noului coronavirus pentru a reduce numărul infecțiilor, potrivit Agerpres.

Directoarea departamentului de vaccinuri din cadrul OMS, Katherine O’Brian, a precizat că rata se bazează pe mai multe studii, dar a subliniat că o cifră exactă va fi cunoscută în momentul în care vor apărea mai multe detalii despre vaccinurile testate în prezent.

Este foarte important să începem să obţinem mai multe informaţii”, a adăugat Katherine O’Brian.

Strategia de vaccinare, aprobată în ședința de Guvern

Hotărârea de Guvern privind strategia de vaccinare împotriva noului coronavirus a fost adoptată în şedinţa executivului care s-a desfășurat vineri, documentul urmând să ajungă pe masa Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

Ionel Dancă, şeful Cancelariei prim-ministrului a anunțat că primii români care vor fi vaccinați sunt angajaţii din domeniul Sănătăţii, asistenţei sociale, dar și personalul din „domenii-cheie”.

CE, acord cu Moderna pentru 160 de milioane de doze

Comisia Europeană va încheia cu compania americană Moderna un acord pentru furnizarea a 160 milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19, a anunțat marți președinta executivului european, Ursula von der Leyen.

Moderna a anunțat că vaccinul său împotriva COVID-19 înregistrează o eficiență de 94,5%, conform rezultatelor preliminare obținute în urma testelor efectuate pe scară largă.

Pfizer, cerere pentru autorizarea de urgență a vaccinului

Pfizer a anunțat că a depus o cerere la Agenția Americană a Medicamentului (FDA), pentru a autoriza de urgență punerea pe piață a vaccinului anti COVID-19 dezvoltat în colaborare cu BioNTech.

Cele două companii au anunțat că eficiența vaccinului dezvoltat de acestea este de 95%, după ce au finalizat studiile. În plus, laboratoarele farmaceutice susțin că vaccinul nu ar avea efecte secundare.

Astra-Zeneca, rezultate promițătoare

Vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de Astra-Zeneca în colaborare cu Universitatea Oxford a arătat în studiile clinice o eficiență de până la 90%, a transmis luni compania anglo-suedeză printr-un comunicat.

Conform sursei citate, nu au fost raportate spitalizări sau cazuri severe de boală la participanții cărora le-a fost administrat vaccinul. În total au fost raportate 131 de cazuri COVID-19 în analiza intermediară.

Eficacitatea vaccinului a fost de 90% atunci când a fost administrată jumătate de doză, urmată de o doză completă la cel puțin o lună distanță. Atunci când au fost administrate două doze complete la cel puțin o lună distanță vaccinul a prezentat o eficacitate de 62% . Analiza combinată din ambele regimuri de dozarea dus la o eficacitate medie de 70%.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *