Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


OMS declanşează cel mai înalt nivel de alertă pentru variola maimuței

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 23 iulie 2022

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declanşat sâmbătă, 23 iulie, cel mai înalt nivel de alertă pentru a încerca să oprească răspândirea variolei maimuţei care a afectat aproape 17.000 de persoane în 74 de ţări, notează AFP, citată de News.ro.

„Am decis să declar Urgenţă sanitară publică de interes internaţional”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul OMS, într-o conferinţă de presă, precizând că riscul în lume este relativ moderat în afară de Europa, unde a crescut.

„Este un îndemn la acţiune, dar nu este primul”, a spus Mike Ryan, managerul de urgenţe al OMS, care spune că speră că va duce la acţiuni colective împotriva bolii.

Detectată la începutul lunii mai, creşterea neobişnuită a cazurilor de variolă a maimuţei în afara ţărilor din Africa Centrală şi de Vest, unde virusul este endemic, s-a răspândit de atunci în întreaga lume, Europa fiind epicentrul.

Depistată pentru prima dată la om în 1970, variola maimuţei este mai puţin periculoasă şi contagioasă decât variola, eradicată în 1980.

În majoritatea cazurilor, pacienţii sunt bărbaţi care au relaţii sexuale cu bărbaţi, relativ tineri şi care locuiesc în principal în oraşe, potrivit OMS.

Până la 18 iulie, Centrul European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CEDC) a înregistrat 7.896 de infecţii cu virusul variolei maimuţei.

Spania este cea mai afectată, cu 2.835 de cazuri, urmată de Germania (1.924), Franţa (912), Regatul Ţărilor de Jos (656) şi Portugalia (515), majoritatea cazurilor implicând „grupuri de bărbaţi care au relaţii sexuale cu bărbaţi cu vârste între 18-50 de ani”.

În afara Africii, „99% din cazurile raportate sunt la bărbaţi”, a declarat miercuri dr. Rosamund Lewis, principalul expert al OMS în variola maimuţelor, iar 98% dintre aceştia sunt „bărbaţi care întreţin relaţii sexuale cu bărbaţi, în primul rând cei care au avut mai mulţi parteneri recent, noi sau anonimi”.

Compania daneză Bavarian Nordic, singurul laborator care produce un vaccin autorizat împotriva variolei maimuţei, a anunţat marţi că a primit o comandă de 1,5 milioane de doze, dintre care majoritatea vor fi livrate în 2023, dintr-o ţară europeană al cărei nume nu a fost dezvăluit, în timp ce Statele Unite au comandat 2,5 milioane de doze.

Comentarii


  • Sâmbătă, 23 iulie, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat cel mai înalt nivel de alertă pentru variola maimuței, o măsură extremă destinată să limiteze răspândirea acestui virus care a afectat aproape 17.000 de persoane în 74 de țări. Directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a subliniat că riscul global este relativ moderat, cu excepția Europei, unde situația s-a agravat. Mike Ryan, managerul de urgențe al OMS, a descris această declarație ca un apel la acțiune colectivă împotriva bolii. Variola maimuței, detectată pentru prima dată la om în 1970, este considerată mai puțin periculoasă și contagioasă decât variola, eradicată în 1980, însă cazurile recente, majoritatea fiind bărbați care au relații sexuale cu bărbați, au stârnit îngrijorare.

    Pe măsură ce variola maimuței continuă să se răspândească, companii precum Bavarian Nordic au început să livreze vaccinuri, cu o comandă semnificativă de 1,5 milioane de doze, majoritatea urmează să fie livrate în 2023. În acest context, pentru cei interesați de promovarea și distribuirea informațiilor importante, aderarea la platforme de social bookmarking precum 2025 Saudi Arabia social bookmarking website poate aduce beneficii semnificative în creșterea vizibilității și accesibilității informațiilor relevante.

  • International travelers seeking unique and hidden gems in India are encouraged to explore the country’s lesser-known yet captivating destinations with ClearHolidays. Discover the charm of offbeat locations that offer a fresh perspective on India’s diverse landscape and rich heritage. For an in-depth guide to these extraordinary places, visit ClearHolidays: Offbeat India Travel Guide, where ClearHolidays provides expert insights and travel tips to make your journey unforgettable.

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *