Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Ofițerul SRI, prins în flagrant de procurori în timp ce primea 2.500 de euro mită, condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare. A semnat un acord de recunoaștere a vinovăției

By Matthew Garvey , in Justitie Stirile zilei , at 26 august 2022

Bogdan Popescu, ofițerul SRI prins în flagrant de procurorii Direcției Naționale Anticorupție în timp ce primea 2.500 de euro sub formă de mită, va fi condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, după ce a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției cu anchetatorii, se arată într-un comunicat transmis vineri, 26 august, de DNA.

Ofițerul SRI din cadrul Direcției Regionale de Informații Dobrogea, ce avea grad de căpitan, a fost acuzat de trafic de influență.

Popescu fusese prins de procurorii DNA, pe 19 august, în timp ce primea de la o persoană 2.500 de euro pentru a interveni asupra unor alți funcționari din SRI, „astfel încât să îi determine să nu își îndeplinească un act ce intra în atribuțiile de serviciu ale acestora și care ar fi vizat persoana respectivă”.

În prezența avocatului, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia”, potrivit DNA.

Astfel, Bogdan Popescu va fi condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare și nu va mai putea deține funcții publice sau să își desfășoare activitatea de angajat în cadrul Serviciului Român de Informații.

Totodată, va presta muncă în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Apostol Andrei” din Constanța sau la Regia Autonomă de Drumuri și Poduri Constanța.

Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate la Tribunalul Militar București, cu propunere de a se menține măsura preventivă a controlului judiciar”, potrivit sursei citate.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW