Sunday, November 24, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

O nouă schemă de tratament pentru COVID-19 la Timișoara / Aici s-a înregistrat cea mai mare rată a vindecărilor

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 24 aprilie 2020 Etichete: ,

Virgil Musta, manager al Spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara, a declarat că în urma analizării unor studii de specialitate și pe baza discuțiilor cu diverși specialiști, la nivelul unității sanitare va fi completată schema de tratament pentru persoanele diagnosticate cu COVID-19.

„Am primit nişte studii din lume, cu discuţii legate de cauza deceselor şi ce s-a mai descoperit şi am participat la conferinţe internaţionale cu specialişti din China, SUA şi Europa. Fiecare transmitea experienţa lui şi studiile pe care le fac. S-a constatat la necropsii, la italieni, că apare o tromboză masivă în mai toate organele. Pornind de la această idee, am implementat acest tratament. S-a neglijat această componentă. Am completat schema anterioară. Noi aveam schema antivirală. De o lună, de când am văzut că este legat de toxine, de riscul de coagulare al vaselor mici la nivelul plămânilor, al creierului, ficatului şi rinichilor, am stabilit o schemă de terapie antivirală şi patogenică. Există două mecanisme: inflamativă masivă, care are consecinţe nefavorabile, şi coagularea precoce, care duce la tromboze ale vaselor mici. Astfel, acum tratamentul se face anticoagulant, antiviral şi antiinflamator”, a explicat, pentru News.ro, medicul Virgil Musta

La Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara au fost înregistrate aproape 300 de vindecări de COVID-19.

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Info to that Topic: mainnews.ro/o-noua-schema-de-tratament-pentru-covid-19-la-timisoara-aici-s-a-inregistrat-cea-mai-mare-rata-a-vindecarilor/ […]

  • … [Trackback]

    […] Info to that Topic: mainnews.ro/o-noua-schema-de-tratament-pentru-covid-19-la-timisoara-aici-s-a-inregistrat-cea-mai-mare-rata-a-vindecarilor/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW