Thursday, May 19, 2022
Jurnalism corect


O nouă inițiativă legislativă de modificare a Constituției, având ca scop redefinirea căsătoriei la uniunea dintre un bărbat și o femeie, publicată în Monitorul Oficial

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 14 august 2020 Etichete: ,

În Monitorul Oficial a fost publicată o nouă inițiativă legislativă de modificare a Constituției, având ca scop redefinirea căsătoriei la uniunea dintre un bărbat și o femeie, anunță Asociația ACCEPT.

Această inițiativă legislativă vine la doi ani de la Referendumul pentru Familie din 2018 care a avut același scop, dar care a eșuat, deoarece nu a fost întrunit pragul de validare.

Între 6 și 7 octombrie 2018, 20,4% dintre românii cu drept de vot au fost prezenți la urne, dar, pentru ca referendumul să poată fi validat, ar fi trebuit să fie prezenți minim 30%.

Romanița Iordache, jurist în domeniul nediscriminării și co-președinte ACCEPT, a declarat, printr-o postare pe Facebook a asociației, că aceasta inițiativă legislativă este „iresponsabilă, imorală și nedemocratică”.

Ieri a fost publicată în Monitorul Oficial o nouă inițiativă legislativă de modificare a Constituției, în sensul restricționării definiției căsătoriei la uniunea dintre un bărbat și o femeie.

Romanita Iordache, expert jurist în domeniul nediscriminării și co-președintă ACCEPT: „Demararea procedurii de inițiativă civică legislativă de revizuire a Articolului 48 din Constituție, inițiativă similară ca text celei care a eșuat în cadrul referendumului urii din 2018 este iresponsabilă, imorală și nedemocratică.
Grupul de inițiativă insistă să salveze familia tradițională ipotetică fără însă să ia în calcul decizia electoratului din 2018, implicațiile practice ale unui astfel de demers în perioada unei pandemii, costurile suplimentare inutile și care sînt nevoile reale ale familiilor din România. Reamintim că în ciuda unei uriașe desfășurări de forțe pentru susținerea referendumului urii, a prelungirii abuzive a perioadei de votare la 2 zile, a cheltuirii netransparente a resurselor private și de partid și a 164 de milioane de lei de la bugetul de stat, cu mai puțin de 2 ani în urmă românii au refuzat acest mesaj de inspirație putinistă de impunere a unei concepții reacționare, conservatoare în definirea familiei. Demersul rămîne la fel de inutil din punct de vedere juridic ca cel din 2018, familiile de același sex sînt mai departe lipsite de recunoaștere și protecție, iar familiile monoparentale sînt mai departe în o poziție de extremă vulnerabilitate. Problemele familiilor nu se rezolvă prin referendum. Pe urmașii CpF îi roade însă cum putem să urmăm și noi modelul Federației Ruse. Ura este un instrument des utilizat în perioade de criză de oportuniști politici. Clasa politică ar da dovadă de responsabilitate dacă, măcar acum, ar reacționa ferm pentru respingerea unor astfel de initiative nedemocratice care duc la discriminare și la conflict social. Nu ar fi rău nici dacă cu această ocazie am avea o discuție onestă despre necesitatea transparenței finanțării unor astfel de campanii.”

Inițiatorii acestei propuneri par persoane fizice membre ale unui partid politic extremist. Nu știm încă dacă CPF încearcă să învie morții, însă suntem într-un alt moment. Familia gay este deja recunoscută constituțional prin decizia Coman din 2018 și 21 de familii sunt audiate de CEDO pentru că România, din discriminare, nu oferă protecție juridică și recunoașterea tuturor drepturilor acordate familiilor heterosexuale. Deci singurul scop al inițiatorilor poate fi instigarea la ură împotriva persoanelor LGBTI.” scrie în comunicatul dat de Asociația ACCEPT.

 

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

 

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com