Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

O fostă consilieră a Vioricăi Dăncilă, reținută de procurori într-un dosar de corupție

By Vîrban Robert , in Justitie Stirile zilei , at 22 mai 2020 Etichete: , ,

Fosta consilieră pe probleme de tineret și sport a Vioricăi Dăncilă, Daniela Coța, a fost reținută joi de procurorii din Sălaj. Aceasta și soțul său, au calitatea de suspecți într-un dosar penal vizând fapte de corupție la clubul de volei din Zalău, transmite Agerpres.

Acuzaţiile în acest dosar sunt de obţinere ilegală de fonduri, cu un prejudiciu de 1,2 milioane de lei, respectiv delapidare, cu un prejudiciu estimat la 1,9 milioane de lei, a precizat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, Sorin Flonta,

„Sumele menţionate nu sunt definitive. Însă se mai administrează probe în acest dosar şi s-au mai făcut cercetări inclusiv după reţinerea celor doi, care au calitatea de suspecţi. Decizia reţinerii pentru 24 de ore s-a luat în funcţie de mai multe aspecte vizând gravitatea infracţiunilor, valoarea estimată a prejudiciului şi faptul că după începerea cercetărilor şi solicitarea documentelor de la Club Volei Municipal Zalău s-a încercat zădărnicirea aflării adevărului în cauză, prin întocmirea unor înscrisuri destinate să creeze aparenţa unei alte stări de fapt decât cea reală”, a declarat Sorin Flonta.

Acesta a adăugat că decizia ca cei doi suspecţi să fie prezentaţi în cursul zilei de vineri, în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, urmează să fie luată în termenul legal de 24 de ore, înainte de expirarea reţinerii.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj au demarat, în urmă cu două săptămâni, urmărirea penală in rem într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri oficiale, uz de fals, delapidare, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată şi obţinere ilegală de fonduri în formă continuată privind asociaţia sportivă ce gestionează activitatea echipei de volei masculin ACS Volei Municipal Zalău.

„Cercetările ce se efectuează în dosar vizează modul în care Asociaţia Club Sportiv Volei Municipal Zalău a obţinut finanţări nerambursabile din bugetul local al municipiului Zalău în perioada 2016-2020 şi modul în care au fost gestionate, ulterior obţinerii, sumele de bani provenite de la bugetul local”, se preciza, la vremea respectivă, într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *