Linia de cale ferată Constanța – Mangalia va fi modernizată: CFR a lansat licitația pentru elaborarea studiului de fezabilitate
CFR a lansat licitația deschisă pentru elaborarea studiului de fezabilitate necesar electrificării și modernizării liniei de cale ferată Constanța-Mangalia (43 km). Trenurile de călători vor putea circula cu viteza maximă de 160 km/h, în timp ce trenurile de marfă vor putea circula cu maximum 120 km/h.
„Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA a lansat licitaţia deschisă, în valoare totală de 12.023.503,80 RON, pentru elaborarea studiului de fezabilitate necesar electrificării și modernizării liniei de cale ferată CONSTANȚA – MANGALIA (43 km), pentru circulația trenurilor de călători cu viteza maximă de circulație de 160 km/h, respectiv cu 120 km/h pentru trenurile de marfă”, potrivit unui comunicat transmis de CFR SA.
Contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate are o valoare totală de 12.023.503,80 RON, sursa de finanțare fiind asigurată din Fondul European de Dezvoltare Regională, a anunțat CFR SA. Durata contractului este de 9 luni.
„Anunţul de participare la licitaţia deschisă şi documentaţiile de atribuire sunt disponibile în Sistemul Electronic al Achizitiilor Publice (SEAP), la adresa www.e-licitatie.ro. Termenul limită pentru primirea ofertelor este 07.06.2021”, a precizat CFR.
Care sunt obiectivele programului
„► creșterea vitezei de circulație a trenurilor la 160 km/h, respectiv 120 km/h;
► creșterea numărului de trenuri de călători, prin îmbunătățirea capacității de circulație;
►modernizarea/consolidarea/repararea clădirilor, spațiilor destinate serviciilor pentru călători, a zonei comerciale și asigurarea facilităților pentru persoanele cu mobilitate redusă, handicap vizual, auditiv;
► sistematizarea stațiilor CF și lucrări pregătitoare pentru dublarea de viitor;
► dublarea tronsoanelor de cale ferată simplă, acolo unde necesitatea satisfacerii traficului prezent și de viitor o impune;
►modernizarea echipamentului de telecomunicații, inclusiv sistemul de informare a publicului călător;
►montarea elementelor de siguranță, rampe de acces pentru persoane cu dizabilități, garduri de protecție între linii etc.
► îmbunătățirea condițiilor de călătorie și creșterea gradului de siguranță, gestionând în același timp impactul asupra mediului, în conformitate cu standardele europene”
Sursă foto: CFR / Facebook
Comentarii
… [Trackback]
[…] Information to that Topic: mainnews.ro/linia-de-cale-ferata-constanta-mangalia-va-fi-modernizata-cfr-a-lansat-licitatia-pentru-elaborarea-studiului-de-fezabilitate/ […]
… [Trackback]
[…] Information to that Topic: mainnews.ro/linia-de-cale-ferata-constanta-mangalia-va-fi-modernizata-cfr-a-lansat-licitatia-pentru-elaborarea-studiului-de-fezabilitate/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on on that Topic: mainnews.ro/linia-de-cale-ferata-constanta-mangalia-va-fi-modernizata-cfr-a-lansat-licitatia-pentru-elaborarea-studiului-de-fezabilitate/ […]
… [Trackback]
[…] Here you can find 47647 more Information to that Topic: mainnews.ro/linia-de-cale-ferata-constanta-mangalia-va-fi-modernizata-cfr-a-lansat-licitatia-pentru-elaborarea-studiului-de-fezabilitate/ […]