Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


O companie deținută de un fost aghiotant al oligarhului Plahotniuc a obținut licența de operator aerian în România

By Vîrban Robert , in Politic Republica Moldova Stirile zilei , at 20 decembrie 2022 Etichete: , ,

Subsidiara românească a companiei aeriene FLYONE din Republica Moldova a obținut licența de operator aerian din partea Ministerului Transporturilor, după ce săptămână a primit din partea Autorității Aeronautice Civile certificatul de operator aerian, relatează publicația specializată Boarding Pass.

Conform sursei citate, subsidiara românească a FLYONE are în flotă un singur avion – un Airbus A320 înmatriculat YR-FIA. Acest avion a fost asamblat în 2008, iar din mai 2019 până la începutul lunii decembrie 2022 a fost operat de FLYONE Moldova cu înmatricularea ER-00004. În prezent avionul se află pe aeroportul din Chișinău.

Entitatea juridică a companiei aeriene, a fost înființată în toamna anului 2018 și este deținută de fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vladimir Cebotari (50%), și fostul director al Autorității Aeronautice Civile a Republicii Moldova, Daniel Maleca (50%).

Cine este Vladimir Cebotari

Vladimir Cebotari a intrat în structurile de stat în anul 2005, când a fost angajat în calitate de consultant în Direcția informativ-analitică a Aparatului Președintelui Republicii Moldova, în perioada în care șef al statului era Vladimir Voronin, arată jurnaliștii de la investigatii.md.

Potrivit aceleași surse, din 2006 până în 2011, a lucrat la Întreprinderea de Stat Air Moldova, mai întâi în calitate de secretar al Consiliului de administrare, apoi de șef al Departamentului Juridic. În septembrie 2008-septembrie 2009 a fost consilier al directorului general al Agenției Transporturi în materie de transport aerian și de coordonare a proiectelor Agenției Transporturi. Concomitent, între 2008 și 2010, a fost președinte al Consiliului de administrare al Societății pe Acțiuni Gara Nord. În următorii trei ani, Cebotari a fost director la Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova, după care, până în aprilie 2015, a fost viceministru al transporturilor și Infrastructurii Drumurilor în Guvernul Leancă. În perioada ianuarie 2014 – iulie 2014 a fost și președinte al Consiliului de administrare al Întreprinderii de Stat MoldATSA.

Timp de patru luni, în perioada aprilie–iulie 2015, Vladimir Cebotari a fost șef la Întreprinderea de stat Calea Ferată din Moldova. Din această funcție el a fost propulsat de către Partidul Democrat, condus la acea vreme de către oligarhul Vladimir Plahotniuc, la șefia Ministerului Justiției, după care a revenit într-o funcție de conducere în cadrul formațiunii politice.

Afacerile lui Cebotari

Familia Cebotari are afaceri în mai multe domenii, între care aviația civilă, consultanță în afaceri, comercializarea tehnicii agricole și construcții, arată investigații.md.

Cea mai importantă afacere care îi aduce anual familiei dividende de milioane este Compania aeriana Fly One, care operează zboruri către mai multe destinaţii din Europa şi Rusia. Compania a fost înființată în 2015 pe când Vladimir Cebotari era ministru al Justiției și a cunoscut o dezvoltare rapidă. Printre fondatorii companiei se afla soția ministrului, Maria Cebotari, cu o cotă de 40% din active, iar sora ministrului, Mariana Tabuică, fost director financiar la ÎS Moldatsa, era administratoare.

În aprilie 2016, Fly One a operat primele curse charter, iar în iunie 2017 a lansat primele curse regulate de pasageri către Moscova. În prezent compania, care deține trei nave Airbus, operează zboruri către 12 destinații, 7 curse regulate și 5 curse charter.

Centrul de Investigații Jurnalistice a arătat într-o anchetă că adevăratul partener de afacere al familiei ministrului justiţiei, în cadrul noii companii aeriene Fly One, era directorul Autorităţii Aeronautice Civile (AAC), Mircea Maleca, care se ascundea în spatele fostului său socru de la Leova, Tudor Carabadjac, profesor de educaţie fizică şi fost director al gimnaziului din satul Orac, raionul Leova. Acesta deținea, pe hârtie, o cotă de 40% din SRL Fly One. În 2011, Carabadjac a obţinut mandatul de consilier raional la Leova, pe listele Partidului Democrat din Moldova.

După ce investigația CIJM a scos la inveală conflictul de interese admis de Maleca, Centrul Naţional Anticorupţie s-a autosesizat și a demarat o achetă, după care și Comisia Națională de Integritate a demarat, la 30 iunie 2017, o cercetare, în care era vizat și ministrul Justiției Vladimir Cebotari. Angajații CNI urmau să stabilească dacă cei doi și-au declarat toată averea pentru anul 2015 și dacă au admis conflicte de interese în activitatea lor.

Ulterior Mircea Maleca a demisionat, la solicitarea lui Pavel Filip, premier al Republicii Moldova la acea vreme. CNA a încetat cauza pornită, motivând că faptele expuse în presă nu s-au adeverit, iar Autoritatea Națională de Integritate (ANI), succesoarea CNI, nu s-a mai expus dacă Vladimir Cebotari și Mircea Maleca au admis vreun conflict de interese, pentru că instituția a fost reformată.

Comentarii