Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Noul manager militar de la Spitalul de Urgență Deva: A trebuit să ne adaptăm la fața locului / Medicul vorbește despre situația din unitatea medicală: Astfel de situații implică rigurozitatea și seriozitatea caracteristică militarilor – INTERVIU

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Stirile zilei , at 9 aprilie 2020 Etichete: , , , ,

Spitalulul Județean Deva a devenit al doilea spital din țară condus de o echipă militară, după ce ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a schimbat, miercuri, conducerea unității medicale cu o echipă formată din medici și directori medicali. Noul manager este acum locotenent-colonel medic Constantin Vlase, medic militar specialist în boli infecțioase. 

„Mi-am asumat această misiune din dorința de a ajuta oamenii aflați în dificultate. Prin natura specializării mele, fiind medic specialist boli infecțioase, am considerat că pot exprima niște opinii și să efectuez o consiliere cât mai pertinentă datorită faptului că ne confruntăm cu această epidemie datorată coronavirusului”, a declarat Constantin Vlase, citat de armed.mapn.ro.

„A trebuit să ne adaptăm la fața locului”

Medicul Constantin Vlase spune că odată ajuns la conducerea SJ Deva, „a luat din mers totul” și s-a adaptat la fața locului.

„Aici la Spitalul din Deva am găsit o instituție care a fost dispusă în carantină de către autoritățile locale dinainte să ajung eu. Situație care se va încheia în 2-3 zile, duminică fiind ultima zi de carantină. Am luat de mers totul ceea ce se întâmplase deja. Nu a fost o situație pe care să o pot dispune eu de la început. A trebuit să ne adaptăm la fața locului”, a spus medicul militar.

Potrivit acestuia, Spitalul Județean Deva are capacitatea necesară să trateze pacienții cu Covid-19.

„Spitalul din Deva are și capacitatea necesară să monitorizeze și să trateze astfel de pacienți numai că ei nefiind desemnați anterior ca un spital strict covid a trebuit să desființăm lucrurile care erau după vechea procedură. Jumptate de spital covid, jumătate non-covid. Momentan lucrăm, reconfigurăm circuite, strângem pacienți în locuri bine stabilite pentru eficientizarea și pentru protecția în primul rând a personalului medico-sanitar care se află carantinat în această instituție de aproape două săptămâni. Pe cei care sunt aici țin să îi felicit”, spune noul manager.

„Nu am văzut personal medico-sanitar care să fi rupt lupta”

Constantin Vlase spune că până în acest moment personalul medical de la spitalul din Deva nu a abandonat lupta cu coronavirusul.

„Până în momentul de față nu am văzut personal medico-sanitar care să fi rupt lupta, așa cum spunem noi militarii. Un moment puțin mai dificil de manageriat se va întâmpla când noi vom trebui să facem acest switch. Adică personalul care urmează să înceapă de luni activitățile curente ale spitalului privind îngrijirea pacienților care se află momentan în spital și care au fost parte din ei dispuși în izolare la domiciliu. Trebuie să stabilim o cale de comunicare între cei aflați aici și cei care vor fi acasă pentru că nu va putea fi efectuată o predare-primire așa cum se face și la militari și la personalul medical, față în față, vorbind de caz, despre fiecare particularitate a cazului și neapărat împărtășirea experienței a celor aflați în carantină„, a afirmat militarul.

„Nu este datoria mea să judec dacă au făcut bine sau nu au făcut bine cei care au fost înaintea mea”

Întrebat despre situația găsită la spitalul din Deva, medicul militar a spus că nu este de datoria sa să judece.

„Spitalul nu este sub nicio formă transformat într-o cazarmă. Noi am preluat această funcție de conducere în mod faptic nu și scriptic, în sensul că nu se poate ca într-o perioadă de o oră două să preiei toată instituție. Practic a fost o predare primire între cei care au fost în funcție și mine care ulterior va descoperi pe parcurs toate lipsurile sau plusurile. Cei care au fost înaintea mea, nu este datoria mea să judec dacă au făcut bine sau nu au făcut bine, dar în momentele astea sunt în continuare alături de mine pentru că sunt carantinați și consider că beneficiez de sprijinul lor și consider că este foarte important să alături de mine”, a afirmat acesta.

„Majoritatea spitalelor noastre sunt structuri vechi”

Medicul militar a mai afirmat că din cauza faptului că, prin faptul că sunt vechi, majoritatea spitalelor noastre nu permit perfecțiunea „care ar trebui să fie în lupta cu această epidemie”.

„Este imposibil să o preiei fără să o cunoști. Am străbătut pas la pas toată instituția. Împreună cu cei din echipă am căutat toate posibilitățile să nu greșim și să facem cea mai bună alegere pentru că perfecțiune nu există, marea majoritate a spitalelor noastre fiind structuri vechi, chiar dacă sunt structuri pavilionare, nu permit perfecțiunea care ar trebui să fie în lupta cu această epidemie„, a explicat medicul militar.

„Astfel de situații implică rigurozitatea și seriozitatea caracteristică militarilor”

Constantin Vlase a mai spus că în această situație cu care țara noastră de confruntă este nevoie de „rigurozitatea și seriozitatea caracteristică militarilor”.

„Medic sau militar, militar sau medic. Recomandarea mea în astfel de situații implică cel puțin rigurozitatea și seriozitatea caracteristică militarilor. În momentul în care avem de-a face cu orice instituție care se află carantinată, asta înseamnă că așa cum suntem noi obișnuiți militarii în cazarmă, să ne desfășurăm activitățile conform celor primite pe trasee sigure(..)Locuitorilor municipiului Deva pot să le transmit și să le asigur că atât timp cât stă în putința noastră că singura șansă este respectarea regulilor. Toți trebuie să fim conștienți că cea mai mică breșă în nerespectarea acestor reguli, virusului va găsi această breșă și noi vom fi vulnerabili. Toți suntem expuși. Toți suntem ca un nou-născut în fața acestui virus.”, a afirmat acesta.

Cine este noul manager de la SJ Deva

Locotenent-colonelul medic Constantin Vlase, director medical al Spitalului Militar de Urgență „Aristide Serfiodi” din Galați, este medic specialist în boli infecțioase și a executat, ca medic militar, două misiuni în teatrul de operații Afganistan, anunță Ministerul Apărării Naționale. 

sursa foto: armed.mapn.ro

 

 

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *