Nouă creştere a numărului de bugetari – Statul are cu peste 10.000 de angajaţi mai mult
Numărul posturilor ocupate din sectorul public a crescut din nou şi a ajuns, în octombrie, la 1.289.405, cu 5.206 peste iunie anul acesta şi în urcare cu 10.717 comparativ cu decembrie anul trecut, relevă date analizate de Profit.ro. Cea mai mare parte a creşterii vine din angajările în învăţământ. Între iunie şi octombrie, numărul posturilor ocupate în subordinea Ministerului Educaţiei a urcat cu 4.309.
Cu angajările din ultimele luni, mare parte în Educaţie, Guvernul Ciolacu (instalat în iunie) ajunge la o medie lunară de 1.139 posturi ocupate în plus, peste Guvernele Cîţu şi Orban I şi II, dar mai puţin comparativ cu Guvernele Ciucă şi Grindeanu/Tudose/Dăncilă.
În timp ce numărul de posturi ocupate a ajuns la 1.289.405, cu 5.206 mai multe faţă de iunie, aceasta este doar creşterea dimensiunii aparatului bugetar, nu şi numărul de angajări din perioada analizată. Numărul de angajări a fost, probabil, mult mai mare, întrucât a compensat ieşirile din sistem (pensionări, plecări şi decese) şi a generat şi o creştere de peste 5.000 a numărului de posturi ocupate, comentează Profit.ro.
Guvernul a introdus în luna mai o serie de restricţii la angajările din sectorul bugetar, fiind permise recrutări noi de personal în unele domenii sau pe anumite posturi, precum şi pentru instituţiile nou înfiinţate.
Datele pentru lunile de vară, iulie, august şi septembrie (în special august şi septembrie) nu pot fi folosite pentru comparaţie, întrucât pe perioada verii numărul de posturi de la Ministerul Educaţiei scade cu peste 20.000 (probabil contracte pe perioadă determinată). Din cele 1,289 milioane de posturi, 822.948 sunt în administraţia centrală şi 466.457 în administraţia locală.
Cei mai mari angajatori din sectorul public în octombrie Ministerul Educaţiei – 300.124 posturi ocupate alte 68.541 posturi în unităţi de învăţământ superior de stat Sistem public de sănătate – 172.921 finanţate prin FNUASS – 81.116 reţeaua autorităţilor locale – 146.503 Ministerul Sănătăţii – 18.302 Ministerul Afacerilor Interne – 124.348 Ministerul Apărării Naţionale – 71.555 Ministerul Finanţelor – 24.906.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii