Nou incident la metrou: Staţiile Tineretului şi Eroii Revoluţiei au fost închise dimineață
Un nou incident a avut loc joi dimineață, 26 mai, la metroul din Capitală. În tunelul dintre staţiile Tineretului şi Eroii Revoluţiei, a fost sesizat miros de fum, astfel că acestea au fost închise temporar, în cursul acestei dimineți.
Cauza a fost deteriorarea unui izolator aflat între şina de alimentare cu energie şi calea de rulare, după cum a transmis Metrorex.
„Astăzi, 26 mai 2022, ora 4:45, în tunelul dintre staţiile Tineretului şi Eroii Revoluţiei, a fost sesizat miros de fum. Echipele de intervenţie Metrorex s-au prezentat imediat la faţa locului pentru remediere. Acestea au constatat deteriorarea (conturnarea) din cauza umidităţii şi a condiţiilor din tunel (praf, alte reziduri) a unui izolator aflat între şina de alimentare cu energie şi calea de rulare.
Personalul Metrorex a acţionat conform procedurilor şi a sesizat ISU. Ventilaţia a fost acţionată imediat în sistem de evacuare a fumului din tunel/staţie. In scop preventiv, ISU a hotărât închiderea celor 2 staţii până la remediere. După verificări, staţiile au fost redeschise”, a anunţat compania.
Nu au fost blocate trenuri de metrou în tunel sau călători evacuaţi.
Context
Un incendiu s-a produs marți, 24 mai, la o ramă de metrou, la stația Piața Romană. 172 de persoane au fost evacuate în total, dintre care 25 de persoane au fost asistate medical și două persoane au fost transportate la Spitalul Floreasca, după cum a anunțat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU).
Metrorex a transmis ulterior că a fost vorba de o defecțiune tehnică identificată la un tren care a plecat din stația Piața Romană către Berceni.
Compania a susținut că pasagerii din trenul defect au blocat trenul în tunel, întrucât au forțat deschiderea ușilor când au sesizat fumul înecăcios.
„Ca urmare a defecțiunii tehnice cu degajare de fum din Piață Română, echipele Metrorex au apelat conform procedurilor la instituțiile abilitate pentru verificare și acordare de sprijin în caz de nevoie.
Călătorii aflați în trenul defect au forțat deschiderea ușilor, fapt ce a condus la blocarea trenului în tunel și deconectarea de la energia electrică a acestuia. Menționăm că, pasagerii aflați în trenul defect nu au fost puși în niciun moment în pericol, iar că urmare a situației create, aceștia vor fi debarcați prin tunel”, transmitea marți Metrorex.
Trenul de metrou implicat în incident va fi suspus unei investigații pentru stabilirea cauzelor exacte, a transmis directorul Metrorex, Mariana Miclăuș.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii