Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

FOTO Incendiu la stația de metrou Piața Romană UPDATE 170 de persoane au fost evacuate, două au ajuns la spital

By Diochetanu Andreea , in Stirile zilei , at 24 mai 2022

UPDATE 172 de persoane au fost evacuate în total, dintre care 25 de persoane au fost asistate medical și două persoane au fost transportate la spitalul Floreasca, în urma incendiului care a avut loc marți, 24 mai, în stația de metrou Piața Romană.

Bogdan Opriță, șeful ISU, a dat detalii despre intervenția salvatorilor la fața locului.

„La locul intervenției au fost dislocate 31 de echipaje de prim ajutor, toate echipajele de intervenție, 5 unități ATI și o autospecială de transport victime multiple. Au fost asistate un număr de 25 de persoane, dintre care 2 au fost transportate la spital, la Floreasca, care pe fondul unei patologii și fiind expuse la fum, a fost emoție, au avut nevoie de îngrijiri medicale. Restul persoanelor au fost expuse la fum”, a declarat Opriță.

La rândul său, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a menționat că în scurt timp va fi reluată circulația trenurilor din subteran.

„Când intervenția se termină vor fi repuse în funcțiune trenurile. A mai fost oprit un tren la Piața Victoriei, în cel mai scurt timp se va relua traficul la nivelul metroului”, a explicat secretarul de stat în MAI.

Totodată, Raed Arafat a precizat că s-a ținut legătura cu ministrul de Interne, Lucian Bode, dar și cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, care „au fost informați despre situația de aici”.

UPDATE Brigada Rutieră a Capitalei a transmis marți, 24 mai, în contextul incendiului de la stația de metrou Piața Romană, câteva recomandări pentru participanții la trafic.

-să evite zona;
-să respecte semnalele și indicațiile polițiștilor rutieri;
-să circule cu prudență.

„La acest moment traficul rutier este restricționat pe segmentul de drum cuprins între Piața Universității și Piața Romană, ambele sensuri de deplasare și pe bd-ul Lascăr Catargiu, dinspre Piața Victoriei către Piața Romană.

De asemenea, au fost aplicate restricții de trafic și din intersecțiile apropiate, pe străzile ce converg către bd-ul Gheorghe Magheru”, conform sursei citate.

UPDATE Incendiul a fost stins și toți călătorii au fost evacuați din tunel către peron.

UPDATE A fost identificată sursa incendiului și pompierii lucrează pentru stingerea acestuia, potrivit ISU. A fost încheiată operațiunea de evacuare a călătorilor aflați în vagoane.

Știrea inițială

Un incendiu s-a produs marți, 24 mai, la o ramă de metrou, la stația Piața Romană, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București Ilfov. Incendiul nu se manifestă cu flacără deschisă și nu au fost înregistrate victime până acum.

În acest moment, călătorii sunt evacuați, la stațiile Victoriei și Universitate fiind evacuați toți călătorii. La stația de metrou Romană se continuă interventia pentru evacuarea acestora.

Circulația metroului este blocată pe magistrala 2, potrivit Digi24.

„A fost realizată deconectarea de la alimentarea cu energie electrica. Nu sunt victime. Acționează 8 autospeciale de stingere, SMURD, Detașamentul Special de Salvatori”, informează ISU.

Potrivit sursei citate, este vorba de un incendiu produs la o ramă de metrou care are o defecțiune tehnică.

„Nu există flacără deschisă, doar degajări de fum. Se procedează la evacuarea călătorilor din rama de metrou. Metroul este pe tunel, la o distanță de aproximativ 20-30 metri de peron. Echipajele din cadrul ISUBIF sunt amplasate în zona stațiilor de metrou Romană, Universitate și Piața Victoriei”, mai transmite ISU.

Imagini: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] There you can find 72518 more Info to that Topic: mainnews.ro/incendiu-cu-degajari-de-fum-la-metrou-la-statia-piata-romana-calatorii-sunt-evacuati/ […]

  • … [Trackback]

    […] There you will find 66181 more Information to that Topic: mainnews.ro/incendiu-cu-degajari-de-fum-la-metrou-la-statia-piata-romana-calatorii-sunt-evacuati/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *