Nou control al Gărzii de Mediu, poliţiştilor şi jandarmilor la Sinteşti – Amenzi în valoare de 450.000 de lei
Autorităţile au făcut, joi, un nou control la Sinteşti, judeţul Ilfov, fiind vizate persoane fizice şi firme care se ocupă de colectarea deşeurilor şi transportul deşeurilor. Au fost oprite zeci de maşini şi au fost verificate zeci de firme, fiind aplicate amenzi în valoare de 450.000 de lei. S-a dispus suspendarea activităţii la cinci firme, iar alte două au fost notificate în vederea suspendării activităţii.
„Comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu, împreună cu poliţişti şi jandarmi, au desfăşurat, astăzi, o acţiune de control în localitatea Sinteşti, jud. Ilfov, care a vizat legalitatea activităţilor de colectare a deşeurilor, precum şi identificarea transporturilor ilegale de deşeuri, pe raza localităţii”, a transmis, joi, Garda de Mediu.
Sursa citată a precizat că la acţiune au participat 28 de comisari din cadrul Comisariatului General, al Comisariatului Judeţean Ilfov şi al Comisariatului Municipiului Bucureşti, alături de 24 de poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, economică şi acţiuni speciale (SAS), respectiv ai Poliţiei Popeşti-Leordeni, împreună cu 16 jandarmi de la Jandarmeria Ilfov.
„În timpul controlului, au fost oprite în trafic şi verificate 65 autoutilitare, iar în cazul firmelor, au fost verificate documentele de provenienţă pentru stocurile de materiale existente precum şi existenţa actelor de reglementare şi modul în care sunt respectate autorizaţiile de mediu de către agenţii economici. Urmare a faptelor constatate de comisarii Gărzii Naţionale de Mediu, au fost aplicate nouă sancţiuni în valoare totală de 450.000 lei”, a mai transmis sursa citată.
Totodată, au fost dispuse cinci măsuri complementare de suspendare a activităţii şi au fost formulate două notificări în vederea suspendării activităţii unor operatori economici, până la obţinerea actelor de reglementare.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More on on that Topic: mainnews.ro/nou-control-al-garzii-de-mediu-politistilor-si-jandarmilor-la-sintesti-amenzi-in-valoare-de-450-000-de-lei/ […]
… [Trackback]
[…] Here you will find 98541 additional Info on that Topic: mainnews.ro/nou-control-al-garzii-de-mediu-politistilor-si-jandarmilor-la-sintesti-amenzi-in-valoare-de-450-000-de-lei/ […]
… [Trackback]
[…] Find More to that Topic: mainnews.ro/nou-control-al-garzii-de-mediu-politistilor-si-jandarmilor-la-sintesti-amenzi-in-valoare-de-450-000-de-lei/ […]