Friday, November 29, 2024
Jurnalism corect


Licitația pentru proiectarea Spitalului Regional din Iași, finalizată la 2 ani de la lansare

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 11 noiembrie 2021

La doi ani de la lansarea licitației pentru proiectarea Spitalului Regional din Iași, procedura a fost finalizată joi, 11 noiembrie, potrivit Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

Noul Spital Regional de Urgență Iași – COVID-19 va aduce pentru Moldova o infrastructură modernă, la standarde europene, din punct de vedere arhitectural și medical, al echipamentelor și tehnologiei IT”, susține fostul ministru al Sănătății, Ioana Mihăilă, într-o postare publicată joi pe Facebook.

Spitalul Regional de Urgență din Iași ar urma să fie organizat pe mai multe centre de îngrijire, grupate pe patologii înrudite, și ar urma să aibă 850 de paturi de spitalizare continuă, 60 de paturi de urgență, 45 de paturi pentru spitalizare de zi, 70 de cabinete ambulatorii și 19 săli de operații.

Spitalul este prevăzut a deveni un centru de nivel terțiar pentru rețeaua de spitale din regiunea Nord-Est, pentru a trata pacienții critici și cazurile care necesită tehnologie și expertiză la nivel înalt, va integra tehnologii și practici medicale actualizate, abordări multidisciplinare, eficiente și sigure din punct de vedere clinic”, a explicat fostul ministru.

Pentru Spitalul Regional din Iași a fost semnată o finanțare de la Banca Europeană de Investiții, în valoare de 250 de milioane de euro, ce reprezintă aproximativ jumătate din costul net aferent obiectivului, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății, transmis în luna august.

Licitația pentru proiectarea Spitalului Regional din Iași a fost demarată în urmă cu 2 ani, pe 3 decembrie 2019. Contractul are o valoare aproximativă de 63 de milioane de lei. Lucrările ar urma să fie finalizate în anul 2026.

Sursă foto: Ioana Mihăilă / Facebook

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *