Noi state incluse pe lista celor pentru care este necesară carantina
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat, joi, 12 august, noua lista a statelor cu risc epidemiologic ridicat, pentru care este necesară carantina la sosirea în România, care va intra în vigoare începând de duminică, 15 august.
În cazul care au tranzitat recent un stat aflat în „zona roșie” unde rata de incidență depășește pragul de 3 la 1.000 de locuitori, persoanele nevaccinate intră în carantină pentru 14 zile. În cazul statelor și teritoriilor cu rată de incidență situată între 1,5 și 3 la 1.000 de locuitori, persoanele nevaccinate pot scăpa de carantină prezentând rezultatul negativ al unui test COVID sau dovada trecerii prin boală. Sub pragul de 1,5 la mie nu se pune problema carantinei.
În același timp, se află în vigoare o prevedere prin care, dacă o persoană aflată în carantină face un test de tip PCR în a opta zi iar rezultatul e negativ, poate ieşi din carantină în a zecea zi.
SUA, Israel și Turcia intră în „zona roșie”
Față de statele și teritoriile aflate deja în „zona roșie” au fost adăugate Statele Unite ale Americii, Israel, Turcia, Muntenegru Maroc, Puerto Rico, Costa Rica și Sint Maarten.
În „zona galbenă”, în urma scăderii incidenței, au fost plasate Țările de Jos, Malta, Kuweit și Panama, iar, ca urmare a creșterii incidenței, Estonia, Lituania, San Marino, Finlanda, Groenlanda, Mexic, Sri Lanka, Liban, Dominica, Bermuda și Santa Lucia.
În zona verde, ca urmare a scăderii incidenței, au intrat Luxemburg, Oman și Zimbabwe.
Lista completă a statelor și teritoriilor în funcție de incidență este disponibilă aici
Noi excepții de la reguli
De la regulile enunțate mai sus CNSU a decis exceptarea membrilor delegațiilor sportive precum și artiștii și staff-ul acestora care sosesc în România pentru participarea la competiții sportive, respectiv evenimente culturale, artistice sau de divertisment, inclusiv a cetățenilor străini sau apatrizi, din țări aflate în zona roșie de risc epidemiologic, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în țară și participă doar la activități în cadrul competițiilor sau, după caz, evenimentelor menționate.
CITEȘTE ȘI: Paradoxuri în stabilirea statelor pentru care este necesară carantina la sosirea în țară
Sursa foto: Inquam photos/Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More here to that Topic: mainnews.ro/noi-state-incluse-pe-lista-celor-pentru-care-este-necesara-carantina/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Info here on that Topic: mainnews.ro/noi-state-incluse-pe-lista-celor-pentru-care-este-necesara-carantina/ […]