Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Nicușor Dan: Prima decizie va fi demiterea directorului Direcției Juridice

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 28 septembrie 2020 Etichete: , ,

Primarul ales al Capitalei, Nicușor Dan, a afirmat luni seară că prima decizie după preluarea mandatului va fi demiterea directorului Direcției Juridice, Adrian Iordache.

Totodată, Nicușor Dan a promis că va realiza un audit pentru a vedea care este situația exactă a finanțelor primăriei.

„O companie de audit, da. Trebuie să fie un vot în Consiliul General, după aceea trebuie să fie o procedură de achiziţii, deci probabil în patru, cinci, şase luni ( să avem rezultatele auditului – n.r.). În orice caz, foarte repede, a Primăriei şi a instituţiilor din subordine, asta o să o aveţi într-o săptămână pentru că şi eu vreau să o am într-o săptămână, pentru ca să nu intrăm în incapacitate de plată”, a afirmat Nicuşor Dan luni seara la postul B1 TV, citat de News.ro.

Chestionat care ar fi prima acţiune de impact la PMB, Nicuşor Dan a răspuns: „Demiterea directorului Direcţiei Juridice”.

„Bineînţeles că, în prima zi, trebuie să începi să ai acea situaţie financiară, pentru că te vei trezi că n-au oamenii bani să îşi ia salariile, da, că nu mai sunt bani în conturi. Tu, ca şef de instituţie, trebuie să te asiguri de funcţionarea financiară a instituţiei. Trebuie să evaluăm, pentru că avem această oportunitate extraordinară de fonduri europene, să vedem cât de bun este compartimentul pentru fonduri europene. Înţeleg că sunt nişte specialişti acolo”, a adăugat Dan.

Nicușor Dan a vorbit şi despre faptul că îşi va respecta promisiunea de transparenţă totală la Primăria Capitalei şi a instituţiilor din subordine.

„Nu numai pe trecut, ci şi pe viitor. Este o promisiune de transparenţă totală în Primărie şi în instituţiile din subordine, şi cred că, cu votul Consiliului General, o să obligăm şi primăriile de sector să facă acelaşi lucru. Asta este o promisiune. Pe afacerile de corupţie, de care am vorbit în campania asta electorală, fără îndoială ne vom duce către ele. Ne vom duce şi pe marile dosare de retrocedări. Adică, cred că sunteţi şi dumneavoastră curioşi, cum sunt şi eu, cum de au fost împropietăriţi oameni în Parcul Herăstrău. Vreau să spun un lucru, nu ăsta este obiectivul meu, adică cred că mandatul meu, pe care mi l-au dat bucureştenii, este să rezolv problemele curente, mari, grave ale acestui oraş şi să îi dau o direcţie de dezvoltare. Adică să atragem mari investiţii în Bucureşti, să îl profilăm pe piaţa globală ca centru de IT, să avem centre de conferinţe, să aibă loc aici evenimente de business, să vină o agenţie europeană să se instaleze la Bucureşti”, a mai spus Nicușor Dan.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW