Saturday, May 18, 2024
Jurnalism corect


O companie chineză a obținut contractul pentru Lotul 3 al Autostrăzii de Centură București-Nord

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 25 noiembrie 2022 Etichete: , , ,

Lotul 3 al Autostrăzii de Centură București Nord (A0 Nord) va fi proiectat și construit de compania China Civil Engineering, a anunțat vineri, 25 noiembrie, ministrul Transporturilor. Contractul, în valoare de 397,99 milioane de lei, fără TVA, este finanțat din fonduri europene. 

Lotul 3 al Autostrăzii de Centură București Nord are 8,6 kilometri și conține 7 pasaje (două având lungimi de 318,3 metri, respectiv 466,5 metri).

Compania chineză va avea la dispoziție 12 luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuție.

Licitația a ajuns la final după mai bine de trei ani, întrucât CNAIR a încercat să evite semnarea contractului cu o firmă din China.

Numai că reprezentanții China Civil Engineering au câștigat o serie de contestații, iar Curtea de Apel București a obligat CNAIR să încheie contractul cu firma menționată.

Anul trecut, Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență care, în principiu, presupune scoaterea de pe piață a constructorilor veniți din această țară, dar actul normativ nu se aplică licitațiilor unde deja au fost depuse oferte.

Noul inel de centură al Capitalei, construit la profil de autostradă, va avea 100,7 km și este împărțit în două secțiuni, nord și sud.

Dacă pe secțiunea de sud, după mai multe tergiversări, lucrările au demarat pe toate cele trei loturi, pe cea de nord lucrurile nu stau la fel de bine. Doar pe lotul 2 sunt începute lucrările, lotul 4 se află în proiectare, iar lotul 1 nu are constructor desemnat.

Sursă foto: Inquam Photos / Bogdan Dănescu

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW