Nicușor Dan nu se teme de codul portocaliu de ploi torențiale din Capitală
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, nu se teme de codul portocaliu de ploi torențiale care afectează și municipiul București.
„E posibil să avem precipitaţii cu volum mare de apă pe timp scurt. Tot timpul există şi nicăieri în lume sistemele nu sunt pregătite să facă faţă unor evenimente extraordinare. Dar dacă vorbim de partea asta, care ţine de ape, Bucureştiul stă destul de bine”, a spus edilul la şedinţa inaugurală a conferinţei ştiinţifice aniversare IMAR75, dedicată împlinirii a 75 de ani de la înfiinţarea Institutului de Matematică „Simion Stoilow” al Academiei Române, citat de Agerpres.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis vineri, 27 septembrie, două avertizări cod portocaliu și galben de ploi în toată țară, în vigoare de duminică dimineață până luni seară. Cantitățile de precipitații pot ajunge la 100 l/mp.
Concret, avertizările cod portocaliu și galben sunt în vigoare de duminică, 29 septembrie, de la ora 10:00, până luni, 30 septembrie, la ora 18:00.
„În intervalul menționat, în nordul și estul Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei, precum și în Carpații Meridionali și Orientali, vor fi perioade cu ploi torențiale și abundente. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 50…90 l/mp și izolat de peste 100 l/mp”, a transmis ANM.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii