Nicușor Dan, în urma întâlnirii cu ministrul mediului și primarii de sector: Am fost cu toţii de acord că trebuie să trecem la colectarea selectivă
În urma întâlnirii cu ministrul mediului și primarii de sector, primarul Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat crearea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru implementarea strategiei de colectare a deșeurilor, ce cuprinde și colectarea selectivă.
„Am decis împreună să creăm un ADI, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară, Primăria Generală şi cele şase primării de sector, astfel încât să implementăm împreună strategia de colectare a deşeurilor şi de tratare a deşeurilor din Bucureşti şi să putem să accesăm banii europeni care pe exerciţiul 2014-2020 erau disponibili încă din 2014 şi nu au fost atraşi”, a afirmat Nicușor Dan, într-o declarație de presă susținută la Primăria Capitalei.
Totodată, primarul a precizat că toți cei prezenți au fost de acord în privința colectării selective a deșeurilor, urmând ca în perioada următoare să fie discutate aspectele tehnice.
„Am fost cu toţii de acord că trebuie să trecem la colectarea selectivă. O să urmeze şi o dezbatere publică – şi moral şi legal trebuie să facem asta. Între noi au fost discuţii tehnice, dacă să fie o colectare selectivă pe 4 sau pe 5 fracţii, e o discuţie tehnică la care sper să participe cât mai multă lume în dezbaterea publică. Am fost cu toţii de acord că trebuie să implementăm principiul „Plăteşti cât arunci”, în sensul că pentru acele categorii de deşeuri care sunt amestecate – nu vorbim de acelea care sunt uşor de valorificat, cum este biodegradabilul, ci acelea care sunt amestecate – tariful trebuie să fie proporţional cu cât aruncă fiecare dintre locuitori şi am decis cu toţii ca modalitatea în care sectoarele colectează şi selecteză în Municipiul Bucureşti să fie unitară la nivelul Municipiului Bucureşti, tocmai pentru ca şi procesul de informare să fie mai rapid şi pentru ca să existe un confort în această zonă”, a adăugat Nicușor Dan.
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More here to that Topic: mainnews.ro/nicusor-dan-in-urma-intalnirii-cu-ministrul-mediului-si-primarii-de-sector-am-fost-cu-totii-de-acord-ca-trebuie-sa-trecem-la-colectarea-selectiva/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on to that Topic: mainnews.ro/nicusor-dan-in-urma-intalnirii-cu-ministrul-mediului-si-primarii-de-sector-am-fost-cu-totii-de-acord-ca-trebuie-sa-trecem-la-colectarea-selectiva/ […]