Sunday, November 24, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Nicușor Dan: În Primăria Capitalei se accede pe bază de relaţii, de rudenie şi nu pe bază de profesionalism

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 18 septembrie 2020 Etichete: , ,

Candidat susţinut de PNL şi USR PLUS la Primăria Capitalei, Nicușor Dan, a lansat vineri acuzații grave primarului PSD, Gabriela Firea. Candidatul dreptei susține că principalul criteriu pentru a ocupa o poziţie publică importantă în administraţia bucureşteană nu îl reprezintă profesionalismul, ci relaţiile de rudenie, adăugând 15 nume noi la lista celor 33 pe care le-a dat ca exemplu în urmă cu două zile.

„Episodul 2 – caracatiţa Pandele-Firea în administraţia publică din Bucureşti. Alaltăieri v-am prezentat 33 de nume. Astăzi o să mai vin cu 15. Multe din aceste nume ne-au fost furnizate de oameni din Primărie, pentru că în Primărie sunt foarte mulţi oameni serioşi şi care sunt deranjaţi de faptul că în Primăria Capitalei se accede pe bază de relaţii, de rudenie şi nu pe bază de profesionalism. Principalul criteriu pentru a ocupa o poziţie publică importantă în administraţia PSD din Bucureşti este să fii naş, fin, soră, frate, partener de afaceri, fiu de partener de afaceri şi aşa mai departe. Nu e de mirare că oamenii aceştia nu au fost în stare să atragă fonduri europene, să ne asigure apa caldă”, a afirmat deputatul independent, în cadrul unei conferinţe de presă, citat de AGERPRES.

Nicuşor Dan susține că în Primăria Capitalei există persoane care cu probleme penale, precum arhitectul-şef, Ştefan Dumitraşcu, şi Marius Coaje, consilier al primarului general.

„Consilierul pentru infrastructură al primarului general, Marius Coaje, este totodată directorul adjunct al administraţiei pentru consolidări, a fost condamnat cu suspendare pentru furt. Directoarea Direcţiei Relaţii Publice din Primărie, doamna Mirela Ercuţă, are un alt nume după căsătorie, a fost condamnată pentru evaziune fiscală. Ea nu a fost adusă de Gabriela Firea în Primărie, a fost angajată în mandatul Sorin Oprescu, însă în anul 2019 Agenţia Naţională pentru Funcţionari Publici a înaintat o adresă către PMB, în care a spus că această doamnă, prin faptul că este condamnată penal, nu mai poate să ocupe funcţia de director în primărie. Cu toate acestea, continuă să ocupe această funcţie. Continuăm cu domnul Ştefan Dumitraşcu, arhitectul-şef al Capitalei. Pentru acesta DNA a constatat, în urma unei expertize, că, în urma unor autorizaţii ilegale pentru imobilul din Calea Dudeşti 94, folosul necuvenit a fost de 600.000 de euro. Cu toate acestea, el a fost adus de către Gabriela Firea ca arhitect-şef al Capitalei. Prima lui grijă a fost să dea PUZ Sector 3, prin care introducea în legalitate o parte din construcţiile ilegale pentru care dăduse el autorizaţii ilegale când era arhitect-şef al Sectorului 3”, a declarat candidatul susţinut de PNL şi USR PLUS.

Nicușor Dan a adăugat că principala „calitate” a lui Dumitru Catană, şeful Corpului de control al Primăriei, ar fi reprezentată de faptul că este fost coleg şi prieten cu Florentin Pandele.

„Ocupă această funcţie începând cu anul 2017. El este cel care se ocupă de relaţiile cu directorii care nu ascultă ordinele exacte ale primarului general. El este cel care a făcut raportul prin care a fost demisă de la conducerea Teatrului Odeon Dorina Lazăr. După cum ştiţi, Dorina Lazăr a câştigat procesul cu PMB, deci instanţa a constatat că acest raport de control făcut de domnul Catană a fost unul abuziv”, a completat Dan.

Conform acestuia, Adrian Corbu, director general al Companiei de Consolidări, este vecin cu familia Pandele-Firea în Voluntari.

Nicuşor Dan a spus, totodată, că alte persoane care provin din administraţia oraşului Voluntari „au nimerit direct în funcţii de conducere ale companiilor municipale” – Alina Nicoleta Barbinţa, director general în Compania Municipală de Protecţie Civilă şi Voluntariat; Mihaela Oana Barbu, director general al Companiei Municipale Imobiliară Bucureşti; Mildner Eduard Răducanu, director general al Companiei Municipale Eco-Igienizare din Bucureşti.

Candidatul dreptei a acuzat că Ştefan Văsîi, director general al Direcţiei Logistice, şi-ar fi angajat mai multe rude în aparatul Primăriei: fiica – la Direcţia de Asistenţă Tehnică şi Juridică; ginerele – la Serviciul Relaţii cu Diaspora; soţia – la Direcţia Juridică; nepoata – la Direcţia Informatică.

„Primul şef al Poliţiei Locale, domnul Ştefan Văsîi, (…) s-a calificat ca şofer al primarului Florentin Pandele. A fost prima sa funcţie. Apoi a ajuns în Poliţia Locală Voluntari şi de aici direct şeful Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti. (…) Revin cu provocarea către Gabriela Firea să iasă public cu domnul Ştefan Văsîi, care a fost şeful Poliţiei Locale şi acum este director general în Primăria Capitalei pe administrativ, ocupându-se printre altele de achiziţiile publice ale municipalităţii. Provocarea pentru primarul PSD este să iasă cu acest domn director general şi în faţa publicului acest domn să facă un test de dictare. Toată lumea care l-a cunoscut spune că nu stăpâneşte limba română”, a susţinut Nicușor Dan.

Sursa foto: Facebook / Nicusor Dan

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW