Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Nicușor Dan: Companiile municipale vor fi desființate. Angajații își vor primi salariile până în acel moment

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 19 februarie 2021

Primarul Capitalei a avut, vineri, o întâlnire cu reprezentanții angajaților Companiei Municipale Parcuri și Grădini, în urma căreia a precizat că toate salariile sunt plătite la zi. Nicușor Dan le-a transmis salariaților companiilor municipale că vor fi plătiți până în momentul în care acestea vor fi desființate. 

Am avut azi o întâlnire cu reprezentanții angajaților Companiei Municipale Parcuri și Grădini. La această companie, salariile sunt plătite la zi. Însă, din cauza dezinformărilor la care sunt supuși permanent, aveau senzația că nu își vor primi salariile pentru perioada cât va mai funcționa Compania”, a scris Nicușor Dan, pe Facebook.

În cazul Companiei Municipale Parcuri și Grădini, primarul Capitalei i-a sfătuit pe angajați să se înscrie la concursurile organizate de Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București, pentru a rămâne în sistem în momentul în care compania municipală va fi desființată.

Aceste companii municipale vor fi desființate și nu este bine ca oamenii să se mai lase amăgiți că vom reveni asupra acestei decizii(…)De altfel, pentru a nu mai exista o stare de tensiune și dezinformare, am decis ca în prima ședință a Consiliului General al Municipiului București să retragem delegarea acestor servicii ale Primăriei către companie”, a adăugat edilul.

Nicușor Dan susține că Primăria Capitalei a avut o creștere a cheltuielilor de 30% din momentul în care serviciile ALPAB au fost transferate către trei companii municipale.

Pentru cine nu este la curent cu risipa care s-a făcut de către fosta administrație, serviciile Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement au fost transferate în anul 2018 către 3 companii municipale: Compania Parcuri și Grădini, Compania Întreținerea Arborilor și Spațiului Verde și Compania Agrement București. Rezultatul acestor delegări a fost creșterea cheltuielilor Primăriei Capitalei cu 30%”, susține primarul Capitalei.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Read More Info here to that Topic: mainnews.ro/nicusor-dan-companiile-municipale-vor-fi-desfiintate-angajatii-isi-vor-primi-salariile-pana-in-acel-moment/ […]

  • … [Trackback]

    […] Read More to that Topic: mainnews.ro/nicusor-dan-companiile-municipale-vor-fi-desfiintate-angajatii-isi-vor-primi-salariile-pana-in-acel-moment/ […]

  • … [Trackback]

    […] Information to that Topic: mainnews.ro/nicusor-dan-companiile-municipale-vor-fi-desfiintate-angajatii-isi-vor-primi-salariile-pana-in-acel-moment/ […]

  • … [Trackback]

    […] Read More here on that Topic: mainnews.ro/nicusor-dan-companiile-municipale-vor-fi-desfiintate-angajatii-isi-vor-primi-salariile-pana-in-acel-moment/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *