Nicușor Dan anunță primul pas către realizarea drumului expres București-Corbeanca
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a transmis sâmbătă, 1 aprilie, că a fost desemnat câştigătorul procedurii de achiziţie pentru realizarea Studiului de fezabilitate aferent Drumului Radial 4, care va face legătura între București și localitatea Corbeanca (Ilfov).
„În urma licitației organizate de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană București, a fost selectată Asocierea GRAFIC TENDS (Leader), STUDIO CORONA S.R.L. CIVIL ENGINEERING.
Valoarea investiției este de 13.534.799 de lei pentru servicii de elaborare a Studiului de fezabilitate, a proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor de construire și obținerea autorizației de construire”, a transmis edilul.
În ianuarie 2022, Primăria Capitalei şi Ministerul Transporturilor au semnat contractul pentru realizarea a 10 drumuri radiale care vor lega Bucureştiul de viitoarea autostradă de centură, notează News.ro.
Primarul general afirma atunci că este „cel mai ambiţios proiect de infrastructură rutieră al acestui deceniu pentru Bucureşti”.
Proiectul prevede realizarea a 96 de kilometri de drumuri radiale, cu 33 noduri rutiere, prin care principalele şosele ale Capitalei vor fi legate direct de autostrada de centură pentru a fluidiza traficul rutier în Bucureşti şi pentru a genera dezvoltare în regiunea metropolitană.
Lista celor zece drumuri radiale:
DR1 – Vest Expres are o lungime de 8,98 km și realizează legătura între Autostrada A0 – DNCB – Bulevardul Timișoara, având un cost estimat de 75 milioane de euro cu TVA
DR2 – Autostrada A1 are o lungime de 12 km și scopul proiectului este de extindere la trei benzi pe sens între km 10 și km 23 a Autostrăzii A1. Costul estimat este de 42,9 milioane de euro cu TVA
DR3 – Giulești Expres, drum radial care are o lungime de 10,37 km, conectează Săbăreni la Autostrada A0, se prelungește până la DNCB apoi realizează legătura cu Calea Giulești. Costul estimat este de 72,6 milioane de euro cu TVA
DR4 – Nord Expres, cu o lungime de 12,59 km realizează conexiunea localității Corbeanca la Autostrada A0, apoi se prelungește spre DNCB și Bulevardul Poligrafiei. Costul total estimat este de 102,3 milioane de euro cu TVA
DR5 – Pipera Expres are o lungime de 8,7 km și realizează legătura între Autostrada A0 și localitățile Otopeni – Tunari – DNCB – Penetrație Aleea Teișani. Costul total estimat este de 77,6 milioane de euro cu TVA
DR6 –Afumați Expres, drumul radial ce realizează conexiunea Autostrăzii A0 cu DN2, devenind o variantă de ocolire a localității Afumați. Are o lungime de 4,39 km și un cost total de 34,1 milioane de euro cu TVA
DR7 – Est Expres are o lungime totală de 6,1 km, conectează Moara Domnească la Autostrada A0 și realizează legătura Municipiului București la A0 prin Dobroești – Pantelimon – DNCB – A0. Costul estimat este de 58,3 milioane de euro cu TVA
DR8 – Splai Expres, în lungime de 5,49 km conectează Autostrada A0 cu Municipiul București prin legătura la DNCB și Splaiul Unirii, dar și conexiunea cu zona metropolitană prin nodul Cernica. Costul total estimat este de 36,5 milioane de euro cu TVA
DR9 – Sud Expres are o lungime de 13,86 km și realizează conexiunea Vidra – Autostrada A0 – DNCB – Bulevardul Metalurgiei / Gara Progresu. Costul estimat este de 96,4 milioane de euro cu TVA
DR10 – Măgurele Expres realizează legătura Autostrăzii A0 la DNCB – Parc Industrial Măgurele – Prelungirea Ferentari. Are o lungime de 9,62 km și un cost total estimat de 76,6 milioane de euro cu TVA.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii