Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Nicolae Ciucă insistă că va intra în turul 2 al alegerilor prezidențiale, în ciuda clasamentului din sondaje

By Preda Maria , in Politic Stirile zilei , at 27 octombrie 2024 Etichete:

Nicolae Ciucă, președintele PNL și candidatul aceluiași partid la alegerile prezidențiale, a afirmat că nu se teme de contracandidați și insistă că va intra în turul 2 al alegerilor prezidențiale, în ciuda poziției din sondaje. 

La un miting electoral de duminică, Nicolae Ciucă a afirmat că sondajele comandate de contracandidații săi, în care ocupă o poziție codașă, sunt menite a „amăgi și influența percepția oamenilor”.

Președintele PNL a mai spus că atacurile contracandidaților săi nu fac decât să îl bucure. El le-a transmis colegilor săi din cursa prezidențială că vrea să fie pe locul 14 în sondajele lor. „Sunt singurul contracandidat care intră în turul doi”, a spus Nicolae Ciucă, consolidându-și poziția vizavi de actualele sondaje.

Am văzut contracandidaţii care expun tot felul de atacuri, despre care, vă spun sincer, nu am decât să mă bucur şi să le apreciez, pentru că aceste atacuri nu înseamnă nimic altceva decât că suntem singurul partid care contează în aceste alegeri în lupta cu PSD şi AUR. Sunt singurul contracandidat care intră în turul doi. Le dăm voie în continuare să ne treacă nu pe locul şase, şapte, opt. Chiar îi rog să ne treacă pe locul 14, vreau să fiu pe locul 14 în sondajele lor, pentru că sondajele adevărate le vor face românii, pe 24 noiembrie, la vot! Încearcă să-i amăgească şi să schimbe percepţia oamenilor cu tot felul de mesaje, cu tot felul de sondaje, crezând că oamenii sunt naivi şi nu văd realitatea. Dacă ar coborî mai mult printre ei, dacă ar sta mai mult de vorbă, ar realiza cât sunt oamenii de lucizi, cât de bine văd realitatea şi cât de mult ne cunosc pe fiecare dintre noi, câteodată fără să fie nevoie să deschidem gura”, a transmis Nicolae Ciucă, la un miting electoral.

Președintele PNL insistă că va intra în turul 2

Nicolae Ciucă a reclamat „planul Hrebenciuc”, referindu-se la imixtiunea lui Viorel Hrebenciuc și a lui Gigi Becali într-o ”colaborare subterană„ între PSD și AUR. Ciucă s-a adresat consilierilor locali și județeni din Mehedinți, unde se afla la un miting electoral, spunându-le că partidul va intra în turul doi și va câștiga atât alegerile parlamentare, cât și prezidențiale.

Planul Hrebenciuc se pune în operă, astfel încât să facă orice, nu contează cum, să câştige alegerile prin orice metode, mai puţin democratice şi morare, preşedintele PSD. Doar că, uitându-mă la dvs, pornind de la doamnele şi domnii primari, consilieri locali şi judeţeni, am convingerea că nu îi vom lăsa, că vom intra în turul doi pe 24 noiembrie şi vom câştiga alegerile parlamentare şi prezidenţiale în decembrie”, a mai declarat Nicolae Ciucă.

Potrivit sondajelor Verifield și Inscop, Marcel Ciolacu este favorit în clasamentul intenției de vot, urmat de George Simion. În sondajul Verifield, Nicolae Ciucă se situează pe poziția a șasea în intenția de vot, în timp ce în sondajul Inscop, acesta ocupă poziția a 5-a. Marele favorit la câștigarea alegerilor prezidențiale este președintele PSD, Marcel Ciolacu.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii