Moțiune simplă împotriva ministrului Finanțelor, depusă de USR și Forța Dreptei: Boloș crește taxele cu zâmbetul pe buze
Deputata Violeta Alexandru a anunţat, astăzi, 24 octombrie, în plenul Camerei Deputaţilor, depunerea unei moţiuni simple împotriva ministrului Finanţelor, Marcel Boloș, iniţiată de USR şi de Forţa Dreptei, notează Agerpres. Opoziția susține că ministrul Finanțelor este direct responsabil de creșterea taxelor care ar împovăra mediul privat.
„Am de făcut un anunţ cu privire la depunerea de către USR şi Forţa Dreptei a moţiunii simple împotriva ministrului finanţelor Marcel Boloş.Acest demers respectă art. 112 din Constituţie şi articolul 189 din Regulament. Moţiunea simplă este denumită „Marcel Boloş, un ministru care creşte taxele cu zâmbetul pe buze’. Unde vrei să duceţi această ţară? Ce este în capul dumneavoastră făcând o asumare de răspundere, o ordonanţă, noi şi noi măsuri şi decizii pentru a tăia toate sursele de venit ale celor din mediu privat?”, s-a exprimat deputata Violeta Alexandru, potrivit sursei citate.
Ministrul Boloș a dorit să demisioneze încă din luna august, însă, premierul Ciolacu l-ar fi convins să nu o facă
Marcel Boloș a precizat, într-o intervenție la Antena 3, că a discutat cu premierul Ciolacu despre o posibilă demisie din funcția de ministru al Finanțelor, încă în luna august, când pachetul de măsuri fiscale pe care Guvernul și-a asumat răspunderea era doar „în discuții”. Cu toate acestea, Boloș nu a demisionat în urma discuțiilor cu șeful Executivului, ci a contribuit la pachetul măsuri fiscale, considerând că sunt „angajamentele României” în fața Comisiei Europene, necesare pentru viitoarele fonduri ale statului.
„Am vorbit despre această posibilitate de a demisona. Nu am avut-o scrisă, dar am spus că aceste măsuri nu sunt nicidecum pentru Marcel Boloș, sunt agajamente ale României, asumate și nu ne putem juca cu viitorul României. Există un cost politic pe care și-l asumă coaliția de guvernare”, declara Boloș, conform sursei menționate.
Pachetul de măsuri fiscale a fost declarat constituțional
În urmă cu o săptămână, Curtea Constituţională a României(CCR) a respins, sesizarea USR și a Forței Dreptei pe proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament. Astfel, legea va merge la promulgare, la președintele Iohannis. Potrivit președintelui CCR, Marian Enache, procedura de adoptare a măsurilor fiscal-bugetare nu a încălcat Constituția.
„Procedura de adoptare a legii, prin angajarea răspunderii Guvernului, a respectat exigenţele Constituţiei şi a jurisprudenţei Curţii Constituţionale. De asemenea, sub aspect intrinsec, Curtea a reţinut că dispoziţiile legale, în mod punctual criticate de autorii obiecţiei de neconstituţionalitate, au fost adoptate în marja de apreciere şi de oportunitate de care legiuitorul dispune în materie financiar fiscală. Prin urmare, judecătorii constituţionali au decis, cu majoritate de voturi, că obiecţia este neîntemeiată, că legea în ansamblul său este constituţională, declarând respingerea obiecţiei”, a declarat președintele CCR, Marian Enache, la finalul dezbaterii.
Coaliția de guvernare(PNL-PSD) deține majoritatea parlamentară(n.r. 65% din numărul de parlamentari).
Sursă foto: Guvernul României
Comentarii