Ciucă: Modificările aduse schemei de plafonare a prețurilor la energie vor fi aprobate de Guvern în ședința de joi
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, în ședința Executivului de miercuri, 31 august, că mâine, în Comitetul interministerial, se vor analiza modificările aduse schemei de plafonare și compensare a prețurilor la energie.
„Avem finalizate toate elementele de analiză pentru a putea să luăm o decizie pe modificarea OUG (…) Mâine vom avea o nouă ședință de Guvern, care va avea ca punct principal pe agendă aprobarea OUG privind modificarea elementelor de referință pentru compensarea prețurilor la energie”, a declarat prim-ministrul.
Conform ministrului Energiei, Virgil Popescu, nu s-a ajuns încă la un consens privind impozitarea în lanț în Energie pe care a adus-o în discuție săptămâna trecută.
„Împreună cu colegii de la Ministerul de Finanțe, de la ANRE, trebuie să finalizăm problema impozitării pe tot lanțul de comercializare a energiei electrice, să o finalizăm și să o prezentăm în cadrul Comitetului, forma finală”, a transmis Popescu
Schema de plafonare și compensare, valabilă până la 31 martie 2023
Intrată în vigoare de la 1 aprilie, schema de plafonare și compensare prevede un preț maxim la energie electrică de 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este mai mic sau egal cu 100 KWh și de maximum 0,8 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este cuprins între 100 kWh şi 300 KWh inclusiv.
La geze naturale prețul este plafonat la maximum 0,31 lei/kWh, cu TVA inclus.
Pentru consumatorii noncasnici, la energie electrică preţul este de maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, iar, la gaze, maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru un consum anual de gaze naturale realizat în anul 2021 la locul de consum este de cel mult 50.000 MWh, precum şi în cazul producătorilor de energie termică destinată consumului altor clienţi.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Info on that Topic: mainnews.ro/modificarile-aduse-schemei-de-plafonare-a-preturilor-la-energie-dezbatute-de-guvern-in-sedinta-de-joi/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Info here on that Topic: mainnews.ro/modificarile-aduse-schemei-de-plafonare-a-preturilor-la-energie-dezbatute-de-guvern-in-sedinta-de-joi/ […]
… [Trackback]
[…] Find More to that Topic: mainnews.ro/modificarile-aduse-schemei-de-plafonare-a-preturilor-la-energie-dezbatute-de-guvern-in-sedinta-de-joi/ […]