Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Miza vizitei premierului Țărilor de Jos în România. Expert: Se va negocia aderarea la Schengen

By Matthew Garvey , in Analize & Investigatii Politic Stirile zilei , at 12 octombrie 2022 Etichete: , , ,

Premierul Țărilor de Jos, Mark Rutte, vine miercuri, 12 octombrie, în România, într-un moment în care autoritățile de la București și instituțiile europene fac presiuni pentru includerea țării noastre în spațiul european de liberă circulație, Schengen.

Potrivit anunțurilor oficiale, Mark Rutte, alături de premierul Nicolae Ciucă și președintele Klaus Iohannis, va vizita baza militară de la Cincu, unde sunt dislocați inclusiv militari olandezi, în cadrul grupului de luptă NATO condus de Franța.

În anul 2019 a avut loc ultima vizită a oficialului în țara noastră, moment în care a spus că România va intra în Schengen când vom „respecta toate regulile statului de drept și ale democrației”.

De atunci, Federația Rusă a declanșat cea mai mare criză de securitate în Europa din ultimii zeci de ani, prin invazia Ucrainei, ceea ce a provocat schimbarea de paradigmă în Europa.

Astfel, societatea română așteaptă de la premierul olandez un mesaj asemănător celor transmise de Emmanuel Macron și Olaf Scholz, prin care s-au poziționat în favoarea aderării României la Spațiul Schengen.

Negocieri pentru aderare

Profesorul Andrei Țăranu, prodecan în cadrul Facultății de Științe Politice a SNSPA, a explicat, într-o declarație acordată Main News, că oficialii români și premierul olandez vor purta o serie de negocieri astfel încât Țările de Jos să renunțe la obiecțiile legate de primirea țării noastre în spațiul european de liberă circulație.

Miza e foarte mare pentru politicienii din România și pentru România, anume aderarea României la Schengen. Rutte trebuie să facă această vizită mai degrabă pentru electoratul intern, să explice de ce și-a schimbat opinia.

Ori, în noua situație, în special militară, Rutte se duce, de fapt, să își vadă militarii de la Cincu, trebuie să facă niște gesturi pentru Uniunea Europeană și să primească România, deși sunt multe voci în Țările de Jos care continuă să critice integrarea în Schengen a României, Bulgariei și Croației”, a declarat politologul.

Astfel, profesorul universitar este de părere că un posibil anunț referitor la susținerea guvernului olandez față de România nu va veni miercuri.

Opinia mea e că la Cincu va vorbi despre valoarea militară a NATO, despre războiul din Ucraina și va evita politicos orice referire la Schengen. Probabil că vor negocia foarte serios această formulă. Nu mai departe de ieri, domnul Bode a cumpărat două vase de la olandezi într-o formulă de acest gen, de -dă-mi ca să îți dau-, avem acest obicei fanariot pentru a obține avantaje”, a adăugat Andrei Țăranu.

Reamintim că MAI a semnat cu o zi înainte de vizita lui Mark Rutte un contract de 44 de milioane de euro cu firma olandeză Damen Shipyards.

CITEȘTE ȘI: MAI va cumpăra 2 nave multirol de la firma olandeză Damen. Investiția se ridică la 44 de milioane de euro

Deși echipa de experți a Comisiei Europene vine la finalul săptămânii în țară pentru a verifica dacă România încă îndeplinește criteriile tehnice pentru aderare, iar decizia privind aderarea efectivă trebuie luată în unanimitate de Consiliul Justiție și Afaceri Interne, cel mai probabil în decembrie, profesorul universitar a menționat că autoritățile de la București par convinse că vor îndeplini obiectivul.

E clar că suntem încredințați că se va întâmpla acest lucru și, dacă e atâta încredințare, se va și întâmpla. Întrebarea este dacă costurile nu vor fi mult prea mari. Situația va fi interesantă politic și economic vorbind după integrarea în Schengen”, a adăugat prodecanul Facultății de Științe Politice a SNSPA.

Sursă foto: Facebook / Mark Rutte

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW