Friday, July 26, 2024
Jurnalism corect


ANALIZĂ Miza vizitei lui Iohannis în Statele Unite. Ce câștigă România și ce urmărește președintele

By Ana Teșcan , in Fara categorie , at 8 mai 2024

Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit marți, 7 mai, cu președintele american Joe Biden în Statele Unite ale Americii. Întâlnirea de la Biroul Oval are o însemnătate cu atât mai mare în contextul în care președintele României și-a anunțat candidatura la funcția de secretar general al NATO și în anul în care se împlinesc 20 de ani de la aderarea la Alianța Nord-Atlantică.

În discuția pe care au avut-o, Biden i-a mulțumit lui Iohannis pentru activitatea României în cadrul NATO, după 20 de ani de la aderarea țării noastre.

„Domnule președinte, bine ați venit. Ați depășit toate așteptările de acum 20 de ani când v-ați alăturat NATO. Vă mulțumim pentru toate lucrurile pe care le faceți ca parte a Alianței”, a spus Biden.

„Am încercat nu doar să fim membri NATO, ci și să lucram la relațiile bilaterale. România încearcă să facă tot ce poate mai bine pentru a împiedica Rusia să câștige războiul”, i-a răspuns Iohannis.

George Jiglău, lector universitar la Departamentul de Științe Politice din cadrul UBB Cluj, a subliniat, într-o declarație acordată Main News, că relația dintre România și SUA a fost una solidă în ultimele decenii, iar prezența lui Iohannis în SUA marchează o continuare a acestei colaborări.

„În general, de la mijlocul anilor 90, relația dintre președinții americii și președinții României a fost una bună în general și foarte bună, și sigur că asta se răsfrânge (…) dacă ne uităm un pic la ce se întâmplă în regiunea noastră, nu este nicio altă țară care să fi fost atât de loială, atât de fermă în acest parteneriat cu Statele Unite și cu Europa, în aceeași măsură, cum a fost România. Dacă e să le luăm pe rând, Polonia a avut destul de multe dificultăți în ultimii ani, de Ungaria nu mai zic, Bulgaria iarăși a avut ambiguități în relația și cu Statele Unite și cu Uniunea Europeană (…) Și pentru SUA e importantă relația cu România, și pentru noi, mai ales în situația de securitate actuală”, a declarat George Jiglău, lector universitar la Departamentul de Științe Politice din cadrul UBB Cluj, pentru Main News.

Ce urmărește președintele

Președintele Klaus Iohannis a declarat marți, după întâlnirea cu omologul său american Joe Biden, că a vorbit cu acesta despre candidatura sa la șefia NATO. „Și acest punct a fost atins în discuția noastră tete-a-tete și am decis să continuăm dialogul”, a spus Iohannis. Șeful statului susține că e „foarte bine să existe doi candidați”, precizând că el sau premierul olandez Mark Rutte va fi ales viitorul secretar general al Alianței.

„Și acest punct a fost atins în discuția noastră tete-a-tete și am decis să continuăm dialogul. (…)Aceste discuții nu se fac publice și nu o să mă apuc eu să zic ce a spus președintele Biden. Dar discuția nu a fost lungă, a fost relativ scurtă. Există riscul să nu fie consens și tocmai de aceea cred că e foarte bine să fie două candidaturi, doi candidați în general considerați acceptabili amândoi pentru că o organizație puternică are nevoie și de competiții puternice și, până la urmă, unul dintre cei doi va fi ales viitorul secretar general. Dar să nu amestecăm lucrurile – au spus unii că dacă sunt doi candidați se rupe unitatea. E bine să fie doi candidați pentru că atunci se deschid noi teme și atunci facem lucrurile să meargă mai bine”, a spus Iohannis.

În ceea ce privește candidatura lui Iohannis la funcția de secretar general al NATO, acesta a confirmat că subiectul a fost discutat cu Biden și că dialogul va continua. Jiglău observă că, deși susținerea explicită pentru candidatura lui Iohannis nu a fost încă exprimată de SUA, întâlnirea cu Biden a adus o mai mare vizibilitate candidaturii sale.

„Raportat la candidatura la NATO, știm bine că nu e într-o poziție de favorit Klaus Iohannis. Cred că a devenit mai favorit acum, după întâlnirea cu Biden. Mesajele oricum au fost pozitive tot timpul față de Iohannis din partea americanilor față de contribuția lui la reacțiile la NATO, la felul cum arată NATO astăzi, dar în același timp s-au oprit la a declara vreo susținere explicită la candidatura lui”, a declarat George Jiglău, lector universitar la Departamentul de Științe Politice din cadrul UBB Cluj, pentru Main News.

Sursa foto: Administrația Prezidențială

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW