Misiunea pompierilor români în Grecia s-a anulat
Misiunea de sprijin oferită de țara noastră Greciei, prin trimiterea unui modul de 50 de pompieri care să ajute la stingerea unor incendii de vegetație s-a anulat, a anunțat miercuri, 2 octombrie, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Grecia a transmis că sprijinul nu mai este necesar, având în vedere evoluția controlată a incendiilor.
„În această dimineaţă, Direcţia Generală de Protecţie Civilă Europeană şi Operaţiuni de Ajutor Umanitar – DG ECHO a Comisiei Europene a transmis un mesaj ţărilor care s-au mobilizat pentru furnizarea sprijinului destinat limitării incendiilor de pădure din Republica Elenă, printre care se numără şi România, având în vedere evoluţia controlată a incendiilor pentru care s-a solicitat ajutor. Astfel, sprijinul suplimentar nu mai este necesar, omologii eleni adresând sincere mulţumiri pentru mobilizarea imediată, promptitudinea şi solidaritatea dovedite de echipajele României pentru executarea misiunilor de protecţie a comunităţilor din ţara gazdă”, a comunicat IGSU.
În urmă cu o zi, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, convocat de premierul Marcel Ciolacu, a decis ca România să sprijine Grecia prin trimiterea unui modul compus din 50 de pompieri cu tehnică aferentă specializată în stingerea incendiilor de pădure.
Sursa foto: IGSU
Comentarii