Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Ministrul Sănătății trimite Corpul de Control la Spitalul Bagdasar-Arseni, după ce UPU a fost inundată: Personalul spitalului poate verifica scurgerile

By Dragomir Georgiana , in Stirile zilei , at 31 august 2023 Etichete: , , ,

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, joi, după inundaţia de la Spitalul Bagdasar-Arseni, că a luat decizia să trimită rapid Corpul de Control, pentru a vedea de ce nu au fost încheiate contracte de mentenanță a lucrărilor de la această unitate medicală. 

 „Chiar dacă aceste contracte nu erau încheiate, să cureţi şi să menţii în stare de funcţionare scurgerile de la clădiri nu cred că trebuie neapărat să vină o echipă specializată să cureţe reziduurile care se adună şi blochează zonele de scurgere din spital. Pentru chestiunea asta poate personalul angajat al spitalului să o facă. Sigur, trebuie să existe mentenanţa clădirii, mai ales a unei clădiri noi, care are sisteme de management integrat, dar să menţii în stare de funcţionare scurgerile cred că este o chestiune mult mai simplă şi care necesită, totuşi, o decizie simplă ca cineva să verifice periodic acest lucru” a menţionat ministrul Sănătăţii, în cadrul unei conferințe de presă.

Console de oxigen inundate, pacienți evacuați și lucrări în valoare de peste 3 milioane de euro

Șase pacienţi au fost evacuaţi, iar consolele de oxigen si gaze au fost inundate în urma ploilor abundente, miercuri, Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă “Bagdasar – Arseni, din cauza infiltraţiilor mari de apă. Din motive de siguranţă a fost oprită alimentarea cu energie electrică, conform news.ro.

„În jurul orelor 21:20 in spatiul dedicat urgenţelor minore, precum şi în cel al Izolatorului din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Clinic de Urgenţă “Bagdasar – Arseni” s-a observat o infiltrare masivă de apă, din tavan. Consolele de oxigen si gaze au fost inundate. Pentru siguranta pacienţilor şi a personalului, a fost intrerupt curentul electric”, anunţă unitatea sanitară. Potrivit Libertatea, Unitatea de Primiri Urgențe a beneficiat a costat 3, 5 milioane de euro și a fost inaugurată în 2021.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

.

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW